Conecteaza-te cu noi
SEAS

Politica

Președintele Nicușor Dan: „România va contribui la garanții solide de securitate pentru Ucraina”

Published

on

Nicusor Dan

Președintele României a oferit detalii despre pozițiile exprimate în cadrul videoconferințelor de marți ale Coaliției de Voință și Consiliului European și a spus că garanțiile „solide” de securitate la care va contribui țara noastră în cazul Ucrainei reprezintă „o investiție în securitatea Europei, nu doar a Ucrainei”.

Nicușor Dan a precizat că în cadrul videoconferințelor de marți au fost abordate „rezultatele discuțiilor importante de aseară de la Washington privind securitatea Ucrainei”.

„Implicarea președintelui Trump într-un acord de pace pentru Ucraina este esențială — orice pace trebuie să fie justă și durabilă. Rolul Europei este, de asemenea, crucial”, a declarat șeful statului român, marți, într-o postare pe Facebook.

Un alt punct pe care susține că l-a subliniat în discuțiile de astăzi a fost cel privind importanța coordonării transatlantice în descurajarea agresiunii Rusiei

„Coordonarea transatlantică rămâne cel mai puternic atu al nostru în descurajarea agresiunii Rusiei. Rusia trebuie să înceteze uciderea civililor, dacă este cu adevărat angajată în obținerea păcii. Sancțiunile trebuie menținute și, dacă este necesar, chiar intensificate până la atingerea unui acord de pace. Trebuie să asigurăm întoarcerea imediată a tuturor copiilor ucraineni răpiți — România va continua să sprijine acest efort”, a continuat Nicușor Dan.

Președintele României a vorbit și despre garanțiile de securitate pentru Ucraina, menționând că și țara noastră „va contribui” în acest sens.

„România va contribui la garanții solide de securitate pentru Ucraina, care vor fi implementate prin cooperare strânsă între Europa și SUA — aceasta este o investiție în securitatea Europei, nu doar a Ucrainei. O Ucraină pașnică și sigură consolidează securitatea României și aduce beneficii vecinului nostru, Republica Moldova”, a conchis președintele Nicușor Dan.

Discuții la Casa Albă despre Ucraina și războiul Rusiei

„Garanțiile de securitate” pentru Ucraina, furnizate de țările europene în „coordonare cu SUA”, au fost cel mai important rezultat al discuțiilor de luni de la Washington, însă este neclar cum vor arăta aceste garanții și dacă Rusia va fi de acord cu ele, potrivit New York Times, CNBC și Politico.

Marți, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a spus că țara sa lucrează la forma garanțiilor de securitate pe care le va cere din partea aliaților și că discuțiile între lideri vor continua în următoarele zile.

După discuțiile organizate luni seară la Casa Albă cu președintele Ucrainei și o serie de lideri europeni, Donald Trump a anunțat că el și omologul său rus au „început aranjamentele” pentru un summit Putin-Zelenski, care să fie urmat de o întâlnire trilaterală la care să participe și președintele SUA.

Rusia a anunțat că acceptă o trilaterală Trump-Putin-Zelenski

Marți, ministrul rus al afacerilor externe a declarat că Moscova nu respinge niciun format de lucru privind soluționarea conflictului ucrainean, nici pe cele bilaterale sau trilaterale.

„Nu respingem nicio formă de colaborare – nici bilaterală, nici trilaterală, președintele a vorbit în repetate rânduri despre acest lucru. Principalul lucru este că orice format este inclus nu pentru ca cineva să scrie în ziare a doua zi dimineață sau să difuzeze la televizor seara, sau să bârfească pe rețelele sociale, în încercarea să profite de propaganda, ci pentru a avansa pas cu pas, treptat, începând de la nivel de experți și parcurgând apoi toate etapele necesare pentru pregătirea summiturilor. Acesta este genul de abordare serioasă pe care o vom susține întotdeauna”, a spus Serghei Lavrov, într-un interviu acordat canalului de televiziune Rossiya-24, citat de agenția de stat Tass.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions