Conecteaza-te cu noi
SEAS

Exclusiv

Primăria Cernavodă concesionează terenuri pe malul Dunării de la 5 lei/mp/an

Published

on

Terenuri concesiune Cernavoda malul Dunarii preturi derizorii

Consiliul Local Cernavodă se întrunește într-o ședință ordinară pe 28 iulie a.c., pentru a vota mai multe inițiative ale primarului liberal Liviu Negoiță, printre care și concesionarea unor terenuri de pe malul Dunării, în cadrul unor licitații care vor porni de la 5 lei și 22 de bani pe metrul pătrat/an. Terenurile se află în vecinătatea portului fluvial de la Cernavodă, într-o zonă industrială folosită în trecut pentru operare navală, balastiere, stații de betoane și activități de depozitare.

”Salvarea” zonei industriale

În timp, terenurile folosite de această industrie au ajuns de-a dreptul infecte, pline ruine, moloz și bălării. O salvare avea să se prefigureze în 2021. Atunci, Consiliul Local Cernavodă a votat ca un teren betonat de 2630 de metri pătrați, folosit pentru accesul în zona industrială, să fie declarat bun de interes public local. Așa s-a născut strada Fluviului, în prelungirea străzii Canalului, care constituie domeniu public de stat.

Statul român, care putea să revendice un drept de proprietate publică asupra întregii zone, n-a contestat nimic și nu s-a interesat de nimic. Prin urmare, dacă a mers așa, Primăria și-a inclus și terenurile de pe malul Portului în domeniul ei public, prin declarații similare. Bunurile au fost înscrise provizoriu în Cartea Funciară. Din nou, statul n-a contestat nimic.

Ulterior, la inițiativa lui Negoiță, s-au adoptat hotărâri pentru oportunitatea concesionării terenurilor, s-au făcut studii și evaluări. Unele terenuri au fost rupte în loturi mai mici. Toate aceste demersuri au fost justificate prin nevoia Primăriei de a face rost de bani.

Primele patru licitații

La zi, pentru patru terenuri din zona industrială s-a ajuns la nivelul de caiet de sarcini și documentație de atribuire, care vor fi supuse la vot pe 28 iulie a.c., în plenul Consiliului Local Cernavodă.

Este vorba, în primul rând, de loturile 5/1 și 5/2, în suprafață de 3.922 mp, respectiv 2.000 mp, ambele situate pe strada Fluviului la numărul: fără număr. La origine, cele două suprafețe au format un lot comun, lotul 5, de 5.922 mp, care a fost însușit în domeniul public al Cernavodei, la inițiativa lui Negoiță, prin HCL 178/30.05.2022.

Ruperea terenului în două loturi inegale s-a făcut prin HCL 154/31.05.2023. Ulterior, s-au adoptat hotărâri de oportunitate a concesionării, urmate de studii care au stabilit ca lotul cel mare să fie concesionat pentru operare navală, depozitare de agregate și montarea unei stații de betoane, iar lotul cel mic pentru construirea unei hale metalice.

În proiectele care vor fi supuse votului pe 28 iulie 2025, se arată că redevența minimă pentru terenul de 3.922 de metri pătrați este de 30.200 de lei pe an, ceea ce înseamnă 7 lei și 70 de bani pe metrul pătrat pe an. Sau 64 de bani pe metrul pătrat pe lună.

Se mai arată că redevența minimă pentru lotul mai mic, de 2.000 mp, este de 10.440 de lei pe an, ceea ce înseamnă 5 lei și 22 de bani pe metrul pătrat pe an. Sau 43 de bani pe metrul pătrat pe lună.

Teren scos la concesiune de Primaruia Cernavoda mp

Proiectul lui Negoiță pentru aprobarea caietului de sarcini poate fi citit AICI.

Caiete de sarcini și documentații de atribuire mai sunt aduse spre aprobare de primarul Negoiță pentru un teren de 2.500 de metri pătrați, de pe strada Fluviului FN, lotul 1/2, respectiv pentru un teren de 3.040 mp de pe strada Canalului FN, aflat în fapt în aceeași zonă industrială.

Terenul de 2.500 mp a fost dezmembrat dintr-un lot inițial de 9.011 mp care a fost declarat de interes public local, prin HCL 191/30.05.2022. Evaluatorul angajat de Primărie a stabilit pentru lotul de 2.500 de metri pătrați o redevență minimă, de la care va porni licitația, de 13.048 de lei pe an, adică 5,22 de lei/mp/an sau 43 de bani/mp/lună. Câștigătorul licitației va trebui să construiască aici o hală metalică.

Lotul de pe strada Canalului fără număr a fost declarat de interes public local prin HCL 201/29.06.2023. Ulterior, evaluatorul agreat de Primărie a stabilit o redevență minimă de 15.880 de lei/an pentru întreaga suprafață de 3.042 mp. Adică tot 5 lei și 22 de bani/mp/an sau 43 de bani/mp/lună. Investitorul va putea să desfășoare pe teren activități de producție, fără vreo altă specificație.

Avantaje

Concesiunile se dau pe 49 de ani. Redevențele vor fi indexate anual cu rata inflației. Terenurile nu pot fi subconcesionate și nici măcar închiriate. Despre clădirile ce urează a se ridica pe aceste suprafețe nu există niciun fel de opreliște.

Dacă la prima strigare nu se prezintă decât o firmă, Primăria are dreptul să organizeze o nouă licitație, valabilă cu un singur participant. În acest caz, terenurile ar putea fi concesionate la valoarea de câțiva lei pe metrul pătrat pe an.

Risipa de la Cernavodă

Administrația Negoiță concesionează metrii pătrați pe câțiva lei, dar cumpără diverse chestii la Primărie, cu bani grei, la prețuri astronomice. Un exemplu în acest sens este inițiativa de a achita aproape 400.000 de euro pentru un festival de cântări, cu multe MANELE. Detalii AICI.

De asemenea, administrația locală a avut inițiativa de a înființa patru apartamente sociale, prin reabilitarea unei clădiri în ruină. Lucrarea de reabilitare ajunge la aproape un milion de euro. Pentru un apartament vor fi cheltuiți 240.000 de euro, adică astronomic de mult față de valoarea de achiziție a unei locuințe de acest tip. Mai multe detalii AICI.

Despre modul în care sunt câștigate licitațiile la Cernavodă, redacția noastră a publicat o investigație detaliată, pe care o puteți citi AICI. Este vorba despre lucrări de multe milioane plătite pentru îmbrăcarea unor blocuri în ”scârțâitoare” fabulos de scumpă. Banii au ajuns la gașca primarului.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Adrian Cârlescu este fondator și redactor-șef al publicației Ordinea.Ro. Activează în presa locală constănţeană din anul 1998. A fost reporter şi editor de ştiri la MTC TV, redactor-şef la Replica de Constanţa, redactor în departamentul de investigații la Ziua de Constanţa, co-fondator la Dezvăluiri.Ro, redactor de investigații la Constanța.ro. Este absolvent al Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti (1998), finalizată cu o teză de licenţă coordonată de profesorul Gabriel Liiceanu, şi a unui master de filosofia culturii (2000). Este autor al volumului „Columbia – spectacolul morţii. Regimul de detenţie în Colonia Cernavodă a Canalului Vechi”, Editura Ex Ponto, Constanța, 2014, și coautor coordonator al volumului ”O istorie a orașului Cernavodă”, Editura Star Tipp, Slobozia, 2015.

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions