Conecteaza-te cu noi
Polaris

Administratie

Primăria Constanța vine cu precizări referitoare la presupuse blocări abuzive ale conturilor contribuabililor constănțeni

Published

on

Ca urmare a afirmațiilor nereale lansate în spațiul public de consilierului local Felicia Ovanesian, referitoare la presupuse blocări abuzive ale conturilor contribuabililor constănțeni, Primăria Constanța face mai multe precizări, pentru corecta informare a opiniei publice:

„1. Campania de popriri din luna octombrie 2025 reprezintă o procedură legală, obișnuită care se desfășoară în fiecare an după primul semestru.

SPIT Constanța desfășoară, în mod constant, cel puțin două campanii de popriri pe an, pentru recuperarea sumelor datorate bugetului local de către contribuabilii care nu și-au achitat obligațiile fiscale la termenele scadente. Aceste acțiuni nu reprezintă o „noutate” sau o „execuție colectivă” așa cum declară Felicia Ovanesian, ci o etapă firească a procesului legal de colectare a creanțelor bugetare. De asemenea, această procedură nu are legătură cu situația financiară a bugetului local, așa cum afirmă consilierul local.

  1. Toți contribuabilii vizați au fost înștiințați în prealabil, prin somații transmise conform legii

În anul 2025, până la data de 30 iunie inclusiv, SPIT Constanța a emis 54.769 de somații către persoanele fizice și juridice care înregistrau restanțe la plata impozitelor și taxelor locale. Aceste documente au fost comunicate prin mijloace legale, conținând detalii privind sumele datorate, termenele de plată și consecințele neplății.

Prin urmare, afirmația potrivit căreia „nu a existat nicio somație” este falsă și tendențioasă.

  1. Popririle se ridică zilnic, imediat după achitarea sumelor datorate.

SPIT Constanța procesează zilnic la ridicarea popririlor, imediat ce contribuabilii achită integral debitele restante. Nu există nicio întârziere sistematică sau refuz în acest sens. Procedurile sunt automatizate și respectă în totalitate cadrul legal în vigoare.

  1. Contribuabilii au fost informați public, în mod repetat

Pe lângă comunicările individuale, SPIT a publicat, în data de 1 octombrie 2025, un comunicat de presă intitulat „Popriri automate pentru contribuabilii cu restanțe la bugetul local”, prin care a recomandat tuturor cetățenilor să verifice situația fiscală și să achite voluntar sumele datorate, tocmai pentru a evita măsurile de executare silită.

  1. Serviciul Public de Impozite și Taxe Constanța acționează exclusiv în baza legii.

Toate acțiunile instituției se desfășoară cu respectarea strictă a legislației fiscale, în deplină transparență și cu scopul de a asigura un tratament echitabil pentru toți contribuabilii.

Declarațiile publice de genul celei date de Felicia Ovanesian dezinformează, creează panică și confuzie cu scopul de a scade încrederea cetățenilor în instituțiile publice.

SPIT Constanța rămâne deschis dialogului cu cetățenii și le reamintește că pot obține informații corecte și actualizate privind situația lor fiscală prin contul online eTax SPIT, e-mail, telefonic sau direct la ghișeele de informații.“

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions