Autoritățile publice locale din Năvodari reiau campania „Un pom pentru fiecare om“.
„Primăvara aceasta reluăm inițiativa prin care aducem mai mult verde în Năvodari, după ce peste 2000 de pomi fructiferi au fost plantați până acum.
Anul acesta, oferim în continuare gratuit doritorilor câte un pom fructifer pe care să îl planteze în propria curte sau grădină.
Tot ce trebuie să faci este să te înscrii și să alegi pomul pe care vrei să-l plantezi în curtea ta.
Sună la (0241) 760 353 – tasta 0, lasă-ne datele tale, iar noi ne vom ocupa de restul.
Campania “Un pom pentru fiecare om” se înscrie în proiectele de conștientizare a populației privind grija față de mediu și un oraș mai verde.“, informează primarul Florin Chelaru.