Conecteaza-te cu noi

Politica

Primarul din Sinaia, ARESTAT preventiv

Published

on

Vlad Oprea

Tribunalul Bucureşti a admis vineri cererea DNA de arestare preventivă a primarului oraşului Sinaia, Vlad Oprea, după ce acesta ar fi încălcat interdicţiile pe care le avea în cadrul măsurii controlului judiciar, informează AGERPRES.

DNA a solicitat la tribunal înlocuirea măsurii controlului judiciar pe cauţiune cu măsura arestării preventive faţă de Vlad Oprea, primar al oraşului Sinaia, pe motiv că edilul ar fi încălcat cu rea-credinţă obligaţia de a nu-şi exercita funcţia.

“Admite propunerea parchetului de înlocuire a măsurii controlului judiciar pe cauţiune cu măsura arestării preventive faţă de inculpatul Oprea Vlad Gheorghe. Dispune înlocuirea măsurii controlului judiciar pe cauţiune dispuse faţă de inculpat cu măsura arestării preventive pe o durată de 30 de zile, începând cu data rămânerii definitive a prezentei încheieri. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare”, se arată în soluţia instanţei.

Primarul a fost plasat în luna ianuarie sub control judiciar, într-un dosar în care este cercetat pentru corupţie, având mai multe interdicţii, printre care pe cea de a exercita funcţia de primar şi de a lua legătura cu martorii din dosar, atât direct, cât şi indirect.

Procurorii susţin că, pe 4 martie şi 13 martie 2025, Vlad Oprea s-a întâlnit, în camera tehnică a unui hotel din Sinaia, cu viceprimarul oraşului, care exercită în prezent atribuţiile de primar.

Întâlnirile şi discuţiile dintre cei doi au fost înregistrate de anchetatori.

“În concret, în perioada martie – aprilie, inculpatul Oprea Vlad Gheorghe, deşi se afla sub măsura controlului judiciar pe cauţiune şi avea interdicţia de a exercita funcţia de primar al oraşului Sinaia, în fapt, ar fi exercitat atribuţiile de primar, dând dispoziţii directe viceprimarului oraşului Sinaia în ceea ce priveşte exercitarea atribuţiilor referitoare la relaţia cu Consiliul Local (discuţii cu privire la măsurile necesare pentru pregătirea şi desfăşurarea acestora, propunerile de hotărâre ce ar trebui aprobate sau respinse, pregătirea acestora etc.); exercitarea atribuţiilor referitoare la bugetul local al unităţii administrativ-teritoriale Sinaia (modalitatea în care să se supună dezbaterii în Consiliul Local Sinaia bugetul local) şi exercitarea de atribuţii privind serviciile publice asigurate cetăţenilor, de interes local (gestionarea de către Primăria Sinaia a relaţiei contractuale cu societatea de apă canal în ceea ce priveşte majorarea tarifelor, gestionarea de către Primăria Sinaia a unor terenuri aparţinând primăriei, suspendarea raporturilor de muncă a două angajate, scoaterea la concurs a unor posturi din aparatul administrativ al Primăriei Sinaia etc.)”, susţine DNA într-un comunicat de presă.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions