Advertisement
Administratie

Primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac a primit vizita oficială a ambasadorului Republicii Finlanda în România

Primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, a primit astăzi, 20 octombrie, vizita oficială a Excelenței Sale, doamna Leena Liukkonen, ambasadorul Republicii Finlanda în România. Discuțiile au vizat consolidarea relațiilor dintre cele două țări și identificarea unor noi oportunități de cooperare la nivel local, în domenii de interes comun.

În cadrul întâlnirii, a fost evidențiat rolul strategic al municipiului Constanța în dezvoltarea economică și conectivitatea europeană, precum și importanța Portului Constanța pentru comerțul internațional și securitatea regională, în actualul context geopolitic. Ambasadorul Finlandei a subliniat că România și Finlanda sunt nu doar parteneri europeni, ci și aliați în cadrul NATO. Totodată, a amintit participarea, în premieră, a militarilor finlandezi la o misiune internațională în cadrul bazei NATO de la Mihail Kogălniceanu, experiență apreciată pozitiv de aceștia.

Un alt subiect important l-a reprezentat cooperarea în domeniul educației. 100 de studenți finlandezi au studiat la Universitatea „Ovidius” din Constanța, apreciind atât calitatea actului educațional, cât și buna colaborare dintre instituția de învățământ și administrația locală. În acest context, primarul Vergil Chițac a evidențiat potențialul schimburilor de experiență dintre școlile și universitățile din Constanța și cele din Finlanda, precum și oportunitatea relansării cooperării dintre Constanța și orașul Turku, cu care municipiul este înfrățit din 1963.

De asemenea, au fost discutate oportunitățile de atragere a investițiilor finlandeze în regiune și posibilitățile de colaborare în domenii precum mobilitatea urbană inteligentă, infrastructura medicală și gestionarea deșeurilor. În perioada următoare, consilierii celor două părți vor continua dialogul pentru identificarea domeniilor de interes pentru companiile finlandeze și stabilirea pașilor concreți pentru dezvoltarea unor parteneriate, inclusiv prin implicarea Camerei de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța (CCINA).

Promovarea potențialului turistic al Constanței și dezvoltarea legăturilor dintre comunitățile celor două țări au completat discuțiile, în spiritul consolidării relațiilor româno-finlandeze și al identificării unor proiecte cu beneficii concrete pentru comunitatea locală.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Tatian Iorga

Recent Posts

Negru Vodă. Tânăr de 21 de ani depistat la volan beat și fără permis de conducere

Astăzi, 20 octombrie, în jurul orei 4.30, polițiști din cadrul Poliției orașului Negru Vodă au… Read More

33 de minute ago

Guvernul Luca Niculescu, în care PSD are 12 miniștri, la votul Parlamentului

Componența cabinetului condus de premierul desemnat, Luca Niculescu, și programul de guvernare ajung la votul… Read More

2 ore ago

Dosarul Nordis: DIICOT pune sechestru pe 184 de imobile și 14 terenuri. Prejudiciul reclamat depășește 58 de milioane de euro!

Procurorii DIICOT au instituit sechestru asigurător asupra a 184 de imobile și 14 terenuri în… Read More

2 ore ago

Noi reguli de circulație în cartierul Tomis Nord din Constanța

Noi reguli de circulație vor fi instituite în zona delimitată de aleea Orhideelor, strada Dobrilă… Read More

3 ore ago

(VIDEO) Acvariul din Constanța se mută în incinta Delfinariului. Vezi ce spun reprezentanții CMSN

În curând, Acvariul din Constanța se va muta în incinta Delfinariului, la complexul Muzeal de… Read More

4 ore ago