Primele vehicule blindate COBRA II produse în România au fost recepționate de Ministerul Apărării Naționale. Este un moment important pentru înzestrarea Armatei României și pentru dezvoltarea bazei industriale și tehnologice naționale din domeniul apărării.
Obiectivul asumat de statele aliate la Summitul NATO de la Haga, din 2025, privind creșterea investițiilor pentru apărare se reflectă inclusiv în consolidarea bazei industriale și tehnologice de apărare. Acest fapt presupune nu doar livrarea unor echipamente moderne către Armata României, ci și transfer tehnologic, know-how avansat, crearea unei capacități moderne de producție pe teritoriul național și generarea de locuri de muncă înalt calificate.
Înzestrarea Armatei României înseamnă mai mult decât achiziția de echipamente militare. Înseamnă investiții care consolidează securitatea țării, dezvoltă industria națională de apărare și contribuie la creșterea rezilienței strategice a României.
Producția de serie Cobra II la Mediaș a început în 2026
Contractul multianual cu compania Otokar pentru furnizarea a 1.059 de autovehicule tactice blindate de tip ușor COBRA II, în 9 configurații – varianta de bază și 8 tipuri de derivate -, în valoare de aproximativ 4,263 miliarde RON fără TVA (aproximativ 852 milioane de euro – fără TVA), a fost semnat la 27 noiembrie 2024, în urma procedurii de achiziție derulate în baza Hotărârii Guvernului nr. 1.489/2022 privind programul de înzestrare „Autovehicule tactice blindate de tip ușor” – ATBTU.
Până la data de 14 mai 2026 au fost recepționate 276 de vehicule Cobra II. Acestea au fost livrate beneficiarilor în perioada 20 decembrie 2025 – 10 martie 2026.
Producția de serie a COBRA II la Mediaș a început în 2026, primele 12 vehicule fabricate în România fiind livrate Armatei în luna iulie. Pentru acest an este prevăzută livrarea a 216 vehicule produse la Mediaș, inclusiv în patru noi configurații, iar până la finalizarea contractului urmează să fie fabricate în România peste 780 de vehicule din totalul de 1.059 comandate.
Foto: Cristian Dobre
