Consiliul Județean Constanța a aprobat astăzi programului de lucrări al SC Drumuri Județene Constanța pentru sezonul rece ianuarie – martie 2026, necesar pentru intervenții urgente, deszăpezire și lucrări de întreținere atunci când condițiile meteo permit. Activitățile sunt prevăzute în Ordinul MT nr. 346/2000 și se vor efectua în baza tarifelor aprobate prin HCJ nr. 57/2025 și HCJ nr. 299/2025, în limita bugetului legal. Proiectul respectă principiile Codului administrativ și nu intră sub incidența procedurii de transparență decizională, fiind un act administrativ cu caracter individual.
„Am stabilit programul, echipele de intervenție pentru programul de iarnă, iar ca noutate, anul acesta avem un program de lucrări care se poate efectua pe perioada sezonului rece atunci când vremea o permite, să facem anumite specifice, pentru că în anii anteriori în timpul iernii echipa de lucrări intra în zona de așteptare și efectua numai lucrări de deszăpezire. Pentru a câștiga timp, pentru a fi și mai eficienți am prevăzut ca pe perioada de iarnă, atunci când vremea permite, să se poată efectua și lucrări de mentenanță și întreținere a drumurilor județene“, a declarat vicepreședintele Consiliului Județean Constanța, Răzvan Filipescu.
La rândul său, președintele CJC, Florin Mitroi, a declarat că în acest an s-au asfaltat cu 30 de km în plus față de anul trecut, adică în total peste 70 de kilometri de drum județean. „Eu zic că este o performanță“, a declarat Mitroi.