Pentru cel de-al patrulea an consecutiv, Teatrul de Stat Constanța este coproducător, alături de Centrul Român al Organizației Internaționale a Scenografilor, Arhitecților de Teatru și Tehnicienilor (OISTAT) și de Primăria Ovidiu, al Programului Internațional de Scenografie. Între 25 august și 7 septembrie 2025, faleza lacului Siutghiol și situl arheologic al Castrului Roman din orașul Ovidiu vor deveni un laborator creativ în aer liber.

IPS GALA () ()
International Program in Scenography (IPS) este singura rezidență artistică internațională din România dedicată scenografiei și instalațiilor site-specific și reunește anul acesta douăzeci de artiști emergenți din douăsprezece țări, tineri ce vor lucra alături de cinci mentori consacrați internațional.
Coproducător de tradiție al International Program in Scenography, Teatrul de Stat Constanța contribuie decisiv la realizarea programului, asigurând sprijin local, logistic, tehnic și artistic la cel mai înalt nivel.
Prin dezvoltarea și coproducerea unor programe de anvergură precum IPS, Gala HOP sau SEAS, teatrul constănțean creează o platformă vitală pentru afirmarea noilor generații de artiști și dezvoltă legătura dintre teatru și comunitate.
Încă de la ediția-pilot, din anul 2022, IPS a devenit un reper pe scena artistică internațională, aducând împreună, de-a lungul celor patru ani, peste 80 de tineri artiști din 18 țări — scenografi, arhitecți, coregrafi, regizori, performeri, light, sound și costume designeri — pentru a explora noi forme de expresie artistică în dialog cu patrimoniul și comunitatea locală.
Tema din acest an — „Face to Face. Who is the Other?” — inspirată de romanul „Călătoriile lui Gulliver” de Jonathan Swift, invită la o reflecție profundă asupra alterității și a întâlnirii cu celălalt. Participanții vor dezvolta proiecte care investighează granițele dintre identități și culturi, prin instalații concepute special pentru un spațiu încărcat de istorie și de simboluri.
IPS 2025 este structurat în trei etape:
- Ateliere intensive(26–31 august) cu mentori internaționali consacrați: Charles Chemin (FR/SUA) regizor, dramaturg și lighting designer, Aby Cohen (BR/UK), scenografă, curatoare și profesoară, președinta Organizației Internaționale a Scenografilor, Tehnicienilor și Arhitecților de Teatru, Dragoș Buhagiar (RO), scenograf, profesor și președinte UNITER, Janaina Suaudeau (FR/BR), actriță, regizoare și traducătoare și Sean Crowley (UK), scenograf și profesor, șeful catedrei de design la The Royal Welsh College of Music & Drama (RWCMD).
- Construcția instalațiilor pentru Gală și ateliere dedicate comunității locale(1–5 septembrie). Timp de cinci zile, participanții transformă în realitate conceptele dezvoltate în cadrul atelierelor, construind instalațiile în spațiile din jurul Castrului Roman și pe faleza lacului Siutghiol. În paralel va avea loc și un program educațional dedicat copiilor din comunitatea locală, coordonat de artistele Ana Crăciun Lambru și Lavinia Pop Coman.
- Face to Face GALA (6 septembrie), un eveniment extravagant, organizat pe malul lacului. Publicul este invitat la gală să descopere lucrările create în timpul programului, dar și alte lucrări invitate. Gala include vernisajul instalațiilor site-specific, momente performative și live art, desfășurate în spațiul exterior de expunere alături de o paradă a creațiilor copiilor ce participă la workshop. Seara se va încheia cu spectacolul concert ORLANDO TRIP – un show cinematografic susținut de trupa austriacă Fox On Ice.
Gala este dedicată comunității locale și este deschisă publicului larg. De asemenea, un număr mare de artiști și personalități din lumea teatrului și a artelor vizuale și-au confirmat deja prezența.