Advertisement
Societate

Programul și tarifele de acces la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța. Cât costă o vizită la Delfinariu, Planetariu și Microrezervație

Turiștii și constănțenii care vor să viziteze Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța au la dispoziție program zilnic pentru principalele secții ale instituției. Delfinariul, Planetariul și Microrezervația sunt deschise publicului în sezonul estival, iar tarifele diferă în funcție de obiectivul ales și categoria de vizitatori.

Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța funcționează în sezonul estival după următorul program:

Delfinariu

demonstrații cu delfini: zilnic, la orele 11:00, 13:00 și 15:00;

accesul spectatorilor în sală este permis cu 10 minute înainte de începerea reprezentației.

Microrezervație și Păsări Exotice

program de vizitare: zilnic, între orele 09:30 – 17:00;

ultimul bilet se eliberează la 16:30.

Tarif unic Delfinariu, Microrezervație, Păsări Exotice:

Adulți (tarif întreg) 74,37 lei

Elevi/Studenți 17,76 lei

Copii până la 7 ani gratuit

Copil cu handicap și persoana care îl însoțește gratuit

Adult cu handicap grav gratuit

Adult cu handicap mediu sau ușor 17,76 lei

Tarif Microrezervație și Păsări Exotice

Adulți (tarif întreg) 19,98 lei

Elevi/Studenți 4,44 lei

Abonament Dendrologic Micro 392,94lei/an

Copii până la 7 ani gratuit

Copil cu handicap și persoana care îl însoțește gratuit

Adult cu handicap grav gratuit

Adult cu handicap mediu sau ușor 4,44lei

Planetariu

demonstrații: 10:00, 12:00, 14:00 și 15:00, în limita locurilor disponibile. Accesul copiilor sub 7 ani se face la demonstrația de la ora 10:00.

Adulți (tarif întreg) 28,86 lei

Elevi/Studenți 6,66 lei

Copii până la 7 ani gratuit

Copil cu handicap și persoana care îl însoțește gratuit

Adult cu handicap grav gratuit

Adult cu handicap mediu sau ușor 6,66 lei

Elevii și studenții beneficiază de reducere în baza documentelor justificative, iar pentru anumite categorii de persoane cu dizabilități accesul este gratuit sau tarifat redus, conform regulamentului Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Tatian Iorga

Recent Posts

Consiliul Județean Constanța, convocat în ședință ordinară. Vezi ce proiecte sunt supuse aprobării

Consiliul Județean Constanța este convocat în ședință ordinară pentru data de 28.07.2026, ora 10:00, în… Read More

4 ore ago

Nava comercială incendiată în largul Mării Negre rămâne sub monitorizare. Accesul la bord, încă imposibil din cauza temperaturilor ridicate

Nava comercială afectată de incendiul izbucnit în largul Mării Negre este în continuare monitorizată de… Read More

6 ore ago

CSM Constanța mută și formează o echipă redutabilă de antrenori de șah

La finele săptămânii trecute, în cadrul unei întâlniri informale cu o parte a părinților copiilor… Read More

7 ore ago

Curtea de Apel București a anulat definitiv condamnarea de cinci ani a fostului șef ANAF Sorin Blejnar

Curtea de Apel București a anulat definitiv condamnarea de cinci ani de închisoare primită de… Read More

8 ore ago

Marcel Ciolacu, surprins în Italia alături de Ionel Arsene, fostul lider PSD condamnat și dat în urmărire internațională

Fostul premier Marcel Ciolacu, actual președinte al Consiliului Județean Buzău, a fost fotografiat în Italia… Read More

9 ore ago

Steag roșu-galben arborat pe plajele din Eforie!

Salvamarii au arborat, miercuri dimineață, steagul roșu-galben pe plajele din Eforie Nord și Eforie Sud,… Read More

10 ore ago