Conecteaza-te cu noi

Societate

Proiectul PRISMA a bifat fazele Project Visit și Open Doors

Published

on

IMG WA

La finele lunii mai, în calitate de coordonator al consorțiului proiectului Promoting Resilience and Inclusion Through Sport and Mental Health (PRISMA), Clubul Sportiv Municipal Constanța a organizat o vizită de analiză a activităților implementate până în prezent și a impactului acestora în comunitate.

În prezența doamnei Izabela Pelczyńska, Project Officer din cadrul European Education and Culture Executive Agency (EACEA), s-au desfășurat mai multe întâlniri de lucru cu reprezentanți ai administrației publice locale, ai autorităților locale și ai mediului academic, precum și reuniunea oficială a consorțiului PRISMA – CSM Constanța, Universitatea „Ovidius” Constanța – Facultatea de Educație Fizică și Sport, European Culture and Sport Organization (Italia), Asociația Novapolis și Clubul Sportiv Arena.

proiect csm

 

Participanții au trecut în revistă activitățile desfășurate, au interacționat cu beneficiarii și, astfel, au aprofundat modalitățile prin care sportul poate contribui la incluziunea socială, dezvoltarea rezilienței și promovarea stării de bine în rândul tinerilor. De asemenea, un element cheie al vizitei a fost prezentarea diversității culturale a municipiului Constanța, un exemplu internațional de dialog, toleranță și incluziune.

proiect csm

 

Finanțat de Uniunea Europeană prin programul PPPA-SPORT-2024-EMERGENCY-YOUTH, proiectul PRISMA urmărește să creeze oportunități de participare pentru tinerii proveniți din medii vulnerabile, tinerii refugiați și tinerii cu dizabilități, folosind sportul ca instrument de incluziune, dezvoltare personală, coeziune socială și promovare a sănătății mintale.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions