Conecteaza-te cu noi

Politica

Propunerile ministrului Justiției pentru șefiile marilor parchete au fost trimise la Cotroceni. Stelian Ion critică dur decizia lui Radu Marinescu

Published

on

stelian ion radu marinescu

Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a transmis marți, propunerile pentru șefiile marilor parchete către Președintele Nicușor Dan, la Palatul Cotroceni, în ciuda avizelor negative date de Consiliul Superior al Magistraturii.

Decizia ministrului este criticată dur de deputatul de Constanța al USR Stelian Ion, fost ministru al Justiției.

„Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a ales să ignore nu doar realitatea, ci și bunul-simț instituțional. După avizele negative ale Secției pentru procurori a CSM – clare, fără echivoc – mă așteptam la un gest minim de decență: retragerea propunerilor. Nu s-a întâmplat. Dimpotrivă, ministrul PSD merge înainte, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Este o sfidare directă a mecanismelor de echilibru din justiție și a semnalelor venite din societate.“, spune Stelian Ion.

Parlamentarul constănțean spune că mingea este acum la președintele Nicușor Dan.

„Aceste numiri nu sunt o formalitate. Sunt decizii care vor marca justiția pentru următorii 3 ani. Dacă președintele greșește acum, consecințele vor fi serioase și de durată.

Legea îi permite președintelui să respingă propunerile ministrului. Nu doar o singură dată, ci ori de câte ori este nevoie până când există convingerea că sunt alegerile corecte.

Președintele nu ar trebui să se grăbească. Nu ar trebui validate propuneri respinse de CSM. Nu ar trebui transformat un mandat de încredere într-un compromis peste limitele suportabilității.

Numirea în funcții-cheie a unor procurori care nu au trecut de filtrul Secției pentru procurori – Cristina Chiriac, Grigore Gill Iacobici Julien, Marius Voineag, Alex Florența, Marinela Mincă – ar fi o eroare majoră.

La fel, numirea lui Ioan-Viorel Cerbu la conducerea DNA ridică serioase semne de întrebare, inclusiv prin prisma pozițiilor și acțiunilor sale anterioare, cu consecințe deja constatate la CEDO.

România stă deja prost la capitolul justiție. Să continuăm pe acest drum ar fi dezastruos.

Președintele are acum ocazia – și responsabilitatea – să oprească această direcție. Îi țin pumnii strânși și îi doresc să ia cele mai bune decizii!“, a mai spus Stelian Ion.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions