Conecteaza-te cu noi

Actual

Raed Arafat: Mesajele RO-ALERT vor avea în viitor sunete diferite, în funcție de gravitatea situației

Published

on

Mesajele RO-ALERT vor avea, pe viitor, sunete diferite în funcție de tipul mesajului și de gravitatea situației, a anunat Raed Arafat, secretar de stat în MAI.

El a precizat faptul că acest demers este în lucru de mai mult timp, fiind realizat în colaborare cu STS, în ultima perioadă, și că sunetul actual RO-ALERT pentru situațiile grave va rămâne neschimbat, acesta fiind standardizat la nivel internațional.

Modificările vizează în special alte tipuri de alerte, cum ar fi cele privind copiii dispăruți sau alte situații de interes public.

Concret, sistemul va include mai multe niveluri de alertă:

  • Alerta de risc iminent și alerta extremă vor păstra sunetul original RO-ALERT, utilizat la nivel internațional.
  • Alerta severă va avea un sunet mai discret, similar cu cel al unui mesaj SMS.
  • Alerta copil dispărut va fi semnalizată, de asemenea, printr-un sunet asemănător celui al unui mesaj SMS.
  • A fost introdusă și o nouă categorie, alerta pentru siguranță publică, care va apărea doar pe ecran, fără niciun sunet, tocmai pentru a nu divulga poziția persoanelor care se pot afla ascunse pentru a evita un pericol.

În concluzie, adaptarea sunetelor RO-ALERT nu este rezultatul unui eveniment punctual sau al unor reacții recente, inclusiv cele generate de alerta transmisă recent în București, ci face parte dintr-un proces început în urmă cu câteva luni, derulat împreună cu STS, care nu este încă finalizat, deoarece implementarea tehnică depinde de producătorii de telefoane, atât pentru sistemele Android, cât și iOS.

”Pentru ca noile opțiuni să fie disponibile, este important ca utilizatorii să își actualizeze telefoanele la cea mai recentă versiune a sistemului de operare – un proces simplu, care se face online, direct din setările telefonului. Estimarea noastră este ca marea majoritate a telefoanelor să aibă acest sistem implementat în perioada următoare, pe măsură ce actualizările sunt instalate.”, a subliniat Raed Arafat.

Având în vedere că o parte dintre telefoane au deja implementate noile opțiuni, la nivelul DSU se va lucra la actualizarea procedurilor, astfel încât mesajele RO-ALERT să fie transmise diferențiat, în funcție de gravitatea situației. Totodată, posibilitatea de a utiliza alerte mai puțin intrusive va permite introducerea unor mesaje de interes public, precum cele pentru cod galben, care până acum erau transmise exclusiv prin aplicația DSU.

De asemenea, o parte dintre alertele de cod portocaliu vor putea fi transmise sub forma unor alerte severe, cu un sunet asemănător celui al unui SMS, în timp ce alertele care indică un risc major vor continua să fie semnalizate exact ca până acum, cu sunetul RO-ALERT standard.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions