Conecteaza-te cu noi

Administratie

RAEDPP a luat la verificat apartamentele ANL din muncipiul Constanța. Lista lungă a încălcărilor legislative ajunge în instanță

Published

on

Regia Autonomă „Exploatarea Domeniului Public și Privat” (RAEDPP) Constanța împreună cu Poliția Locală au efectuat verificări repetate, începând cu luna mai, la spațiile locative din blocurile ANL situate pe str. Brizei, str. Zefirului, str. Lirei, str. Horia Agarici, str. Traian și str. Pescarilor.

În urma verificărilor, s-au constatat anumite situații care pot duce la concluzia că locatarii nu folosesc imobilul conform prevederilor contractuale. Mai precis, este vorba despre neuzul, părăsirea definitivă a locuinței sau subînchirierea spațiului locativ. Au existat 22 de astfel de situații: în unele apartamente locuiau alte persoane decât cele cărora le-au fost atribuite locuințele, iar la altele nu a fost înregistrat consum de apă rece și energie electrică. Chiriașilor în cauză le-au fost transmise notificări de reziliere a contractelor.

În cazul în care cei care au primit o astfel de notificare nu eliberează spațiile deținute abuziv, RAEDPP Constanța va proceda la întocmirea documentațiilor în vederea formulării de acțiuni în instanțele de judecată, având ca obiect evacuarea din imobile. Totodată, RAEDPP va publica lista persoanelor vizate de acest demers.

În Municipiul Constanța există 23 de blocuri construite prin programul ANL.

Advertisement

„Pe lista de așteptare sunt peste 100 de tineri cu dosare complete, printre care tineri proveniți din centrele de plasament, care au împlinit vârsta de 18 ani, deci urmează să părăsească sistemul de protecție a copilului și îndeplinesc criteriile de acces în programul ANL. Prin acest demers dorim să punem capăt unor practici care nu mai trebuie tolerate și să dăm o șansă și altor tineri care se află în prezent pe lista de așteptare” – Directorul General al RAEDPP Constanța, Florin Gheorghe.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions