Conecteaza-te cu noi
Polaris

Actual

Razie la Măcin, județul Tulcea. Vezi ce amenzi au aplicat polițiștii

Published

on

politisti macin

În noaptea de 22/23 noiembrie, în intervalul orar 20.00-4.00, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală  Măcin și cei ai Poliției Orașului Măcin împreună cu polițiștii Serviciului de Ordine Publică, cei ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și cei ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Tulcea au desfășurat pe raza Secției 2 Poliție Rurală Măcin cât și în orașul Măcin o razie cu efective mărite, pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, funcționarea în legalitatea societăților comerciale, creșterea gradului de siguranță rutieră și prevenirea, combaterea faptelor antisociale și a traficului și consumului de substanțe psihoactive.

Acțiunea a vizat prevenirea și combaterea oricăror fapte cu violenţă pe stradă, precum și depistarea participanților la traficul rutier care încalcă normele legale privind circulația pe drumurile publice.

”În cadrul activităților desfășurate, au fost verificate și legitimate 49 de persoane, fiind verificate și controlate 27 de autovehicule, 11 agenți de pază au fost verificați și 4 societăți comerciale au fost controlate.

Pentru abaterile constatate, la regimul au fost aplicate  15 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 10.000 de lei, două permise de conducere au fost reținute iar două certificate de înmatriculare au fost retrase.

De asemenea a fost aplicată  o sancțiune conform Legii 132/2017 în valoare de 2.000 de lei, patru sancțiuni la Legea 333/2003, în valoare de 15.000 de lei, iar 4 sancțiuni au fost date la legea 61/199 în valoare de 1.500 de lei.”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al IPJ Tulcea.

Astfel de activități vor continua și în perioada următoare, în întreg județul, iar scopul acestora nu este acela de a aplica sancțiuni, ci de a preveni orice eveniment negativ, în vederea asigurării unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică pentru toți cetățenii.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions