Astăzi, 27 noiembrie, procurorii DIICOT au efectuat 37 de percheziții la sediile unor persoane juridice printre care și un operator portuar, precum și la domiciliile unor persoane fizice din municipiul București și județele Ilfov, Constanța, Prahova, Buzău, Bacău, Galați, Cluj și Bihor, într-o cauză penală în care se efectuează cercetări in rem, privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, folosirea, la autoritatea vamală, a documentelor vamale, de transport sau comerciale falsificate și evaziune fiscală.
Din probatoriul administrat până în prezent, au rezultat suspiciuni cu privire la faptul că, începând cu anul 2022, s-ar fi constituit, în jurul a două companii de export (înmatriculate în țări din Europa), o grupare infracțională organizată, care ar acționa și în prezent, și care ar fi operaționalizat un mecanism sofisticat de contrabandă transfrontalieră cu produse petroliere, folosind la autoritatea vamală documente falsificate sau inexacte cu privire la cantitățile de produse importate, precum și infrastructura și facilitățile unui terminal petrolier deținut de o companie cu capital majoritar de stat.
Terminalul petrolier despre care vorbesc procurorii DIICOT aparține societății Oil Terminal. La sediul societății au descins oamenii legii și au ridicat mai multe documente. Ulterior, conducerea societății a transmis un punct de vedere prin care a precizat că au fost puse la dispoziția anchetatorilor mai multe documente.
”Societatea Oil Terminal informeaza actionarii și investitorii ca în data de 27 noiembrie 2025, în contextul efectuării unor cercetări într-o cauză penală în care se efectuează cercetări in rem, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală, împreună cu poliţişti din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate şi ai unităţilor subordonate, s-au prezentat la sediul Oil Terminal, solicitând documente comerciale aferente unor prestaţii ale societăţii din perioada 2022–2025.
Precizăm în mod expres că Oil Terminal nu are nicio calitate procesuală în această cauză penală; societăţii nu i-a fost atribuită vreo calitate, fiind implicată exclusiv în calitate de entitate care pune la dispoziţia organelor de urmărire penală documente necesare clarificării situaţiei de fapt. Reprezentanţii societăţii au pus la dispoziţie toate documentele solicitate, asigurând întregul sprijin pentru clarificarea situaţiei.”, transmite conducerea Oil Terminal.