Procurorii menționau că „în 20 iunie 2025 inculpatul C.G. urmează să se întâlnească cu o persoană pentru stabilirea modalității de părăsire a teritoriului României”.
Aceștia au cerut această aprobare pentru a reuși să înțeleagă „obiectul întâlnirii și a identificării persoanei care îi poate facilita inculpatului Călin Georgescu ieșirea de pe teritoriul României”.
Anchetatorii au obținut la acel moment acordul pentru supravegherea fostului candidat la prezidențiale, însă această informație nu s-a concretizat.
Informațiile deținute de procurorii Parchetului General veneau la nici două luni distanță de când acesta a depus la dosar două acte medicale care arătau că el și soția lui ar trebui să plece din țară, în Israel, pentru investigații medicale la un spital din Beer Sheva.
Într-un alt dosar, deschis anul trecut de DNA în cazul unui afacerist din Vaslui acuzat de trafic de influență, mai reieșea o altă încercare a lui C.G. de a părăsi România.
Marin Burcea, șeful gărzilor de corp ale suveranistului, a organizat o întâlnire care a avut loc pe 21 ianuarie 2025 între C.G. și ambasadorul Arabiei Saudite la București, se arată în referatul procurorilor pentru arestarea preventivă a acoliților săi.
Burcea, un fost luptător în Legiunea Străină, este poreclit ”Lunetistul”. După ce și-a încheiat cariera militară, Burcea s-a asociat cu personaje precum Eugen Sechila, lider al unei mișcări neo-legionare din România.