Ieri, 4 iulie, polițiștii din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 39 de ani.
Acesta este bănuit de săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Astfel, la data de 4 iulie a.c., în jurul orei 11.30, bărbatul a fost depistat de polițiștii Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Siguranță Rutieră la scurt timp după ce a fost implicat într-o tamponare, pe bulevardul Mamaia.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1,39 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
”Bărbatul are antecedente penale, fiind condamnat pentru infracțiuni la regimul circulației rutiere.
Acesta a fost reținut, pentru 24 de ore, condus și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Prevenivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al IPJ Constanța.