Plenul Senatului a adoptat, luni seară, cu 98 de voturi „pentru” și două abțineri, un proiect de lege care introduce noi reguli privind modului de calcul al vechimii în muncă pentru personalul medical care efectuează gărzi cu durata de cel puţin 24 de ore.
Reglementarea actuală, care stabileşte că vechimea se calculează în funcţie de zilele lucrate, indiferent de numărul de ore, conduce la o situaţie paradoxală, au explicat inițiatorii legii: o gardă de 24 de ore, desfăşurată inevitabil pe două zile calendaristice, este contabilizată ca o singură zi de vechime. Legea vine să rezolve această „inechitate”, notează stiripesurse.ro.
Prevederile legii adoptate de Senat
Proiectul introduce în legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii un nou articol cu următorul cuprins:
– Activitatea de gardă desfăşurată de personalul medical în unităţile sanitare publice, organizată potrivit reglementărilor legale speciale privind timpul de muncă şi efectuarea gărzilor, constituie timp de muncă.
– Orele de gardă care, potrivit reglementărilor legale în vigoare, fac parte din durata normală a timpului de muncă sau sunt efectuate în completarea acesteia şi sunt compensate conform legii se valorifică la stabilirea vechimii în muncă şi, după caz, în specialitate, potrivit regulilor generale aplicabile raporturilor de muncă.
– Orele de gardă suplimentare, efectuate în baza unui contract individual de muncă distinct sau a unui act adiţional, se valorifică la stabilirea vechimii în muncă și în specialitate în măsura şi în condiţiile prevăzute de legislaţia muncii aplicabilă muncii suplimentare.
– Modalitatea de evidenţă, organizare și efectuare a activităţii de gardă, precum şi regulile de valorificare a acesteia din perspectiva vechimii în muncă şi în specialitate se stabilesc potrivit reglementărilor legale speciale în vigoare.
– Prevederile prezentului articol nu instituie derogări de la regimul juridic general al timpului de muncă, al muncii suplimentare şi al timpului de odihnă şi nu aduc atingere drepturilor şi obligaţiilor stabilite de legislaţia muncii.
Proiectul de lege merge la Camera Decizională, în calitate de for decizional.