Conecteaza-te cu noi

Politica

România, scoasă DEFINITIV din programul Visa Waver. Românii nu vor putea călători în SUA fără vize!

Published

on

program visa waiver

România a fost exclusă din programul Visa Waiver, care ar fi asigurat românilor călătorii fără viză în Statele Unite ale Americii, transmite Ministerul Afacerilor Externe.

Statele Unite ale Americii au scos România definitiv din programul de scutire de vize Visa Waiver. Decizia aparține Departamentului pentru Securitate Internă al SUA, cu două zile înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale din țara noastră.

„România a luat la cunoștință cu regret că Departamentul de Securitate Națională al Statelor Unite a luat decizia de a reconsidera includerea României în programul Visa Waver. Această posibilitate este prevăzută în cadrul Acordului Visa Waver. Decizia vine în contextul în care autoritățile americane au făcut o prioritate absolută, politică și tehnică, din protecția frontierelor și combaterea imigrației ilegale. Regretăm această decizie având în vedere că România a îndeplinit toate elementele pe care legea americană le stipulează pentru accederea în cadrul programului Visa Waver. Aceasta este însă o decizie politică care este la latitudinea autorităților americane și reflectă prioritățile administrației.România și SUA rămân parteneri determinați să întărească cooperarea în toate domeniile. Astfel, Guvernul României și ansamblul instituțiilor și autorităților române competente vor continua să facă demersuri diplomatice și tehnice pentru a obține regimul de Visa Waver pentru cetățenii României”, potrivit MAE.

La sfârșitul lunii martie, cu puțin timp înainte de data la care trebuia să intre în vigoare, guvernul Statelor Unite a anunțat că revizuiește recenta includere a României în programul Visa Waiver, pentru a „asigura respectarea cerințelor stricte de securitate ale acestuia”. De asemenea, pe durata acestei revizuiri, SUA suspendă implementarea Sistemului Electronic de Autorizare a Călătoriei (ESTA) pentru cetățenii români, relatase Departamentul de Securitate Internă (DHS) de la Washington.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions