Conecteaza-te cu noi
SEAS

Societate

S-a stins din viață dr. Țibrea Nicolae, personalitate marcantă a comunității din orașul Ovidiu

Published

on

dr. tibrea nicolae

S-a stins din viață dr. Țibrea Nicolae, personalitate marcantă a comunității din  orașul Ovidiu. Înmormântarea va avea loc astăzi.

Iată anunțul Primăriei orașului Ovidiu:

”Cu profund regret și durere în suflet, anunțăm trecerea în neființă a doctorului Țibrea Nicolae, o personalitate marcantă a comunității din orașul Ovidiu.

De-a lungul vieții sale, domnul doctor Țibrea s-a dedicat cu devotament și profesionalism îngrijirii pacienților, fiind un exemplu de omenie, competență și implicare în slujba sănătății publice.

Din punct de vedere medical, relevantă este cariera medicului Nicolae Ţibrea, considerat medicul comunităţii de mai bine de şase decenii. A ajuns în Ovidiu în 1962, iar de atunci și-a desfăşurat activitatea neîntrerupt. A venit în localitate imediat după terminarea facultăţii şi la început a lucrat în dispensar împreună cu soţia sa, medic pediatru.

Din 2015, Centrul medical de permanenţă din Ovidiu a primit numele dr. Nicolae Ţibrea, desemnat „Omul Centenar” de administraţia oraşului la inițiativa dlui. primar George Scupra.

În anii ’60-’70 a fost deputat de Constanţa, iar după revoluţie a activat în cadrul Primăriei Ovidiu, în calitate de consilier local.

În semn de recunoaștere pentru întreaga sa activitate și impactul avut asupra comunității locale, primarul George Scupra propune Consiliului Local, acordarea titlului de Cetățean de Onoare al orașului Ovidiu post-mortem în şedința de consiliu ce va avea loc pe data de 23.07.2025!

Orașul Ovidiu pierde un om deosebit, dar moștenirea lăsată de doctorul Tibrea Nicolae va rămâne vie în inimile tuturor celor care l-au cunoscut și apreciat.

Slujba de înmormântare va avea loc la Biserica Sf. Gheorghe din oraşul Ovidiu în data de 19.07.2025 , ora 12:00 și va fi înmormantat  la Cimitirul Nou din Ovidiu, ora 13:00!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!”

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions