Conecteaza-te cu noi

Actual

Salariații de la Damen Shipyards Mangalia ies, din nou, în stradă

Published

on

proteste angajati sn mangalia

Astăzi, 24 aprilie,  reprezentanții Blocului Național Sindical au informat că organizația afiliată, Sindicatul Liber Navalistul – sindicat reprezentativ la nivelul societății Damen Shipyards Mangalia SA (DSMa) – va organiza o acțiune de protest.

Protestul va avea loc marți, 28 aprilie, în intervalul orar 16.30 – 18.30, pe platoul din fața Casei de Cultură din Piața Republicii, municipiul Mangalia, județul Constanța.

”Acțiunea este organizată în conformitate cu prevederile legale în vigoare.”, au subliniat reprezentanții BNS.

Scopul adunării publice

Potrivit Sindicatului Liber Navalistul, au fost trimise adrese prin care reprezentanții Primăriei Mangalia, Poliției și Jandarmeriei au fost informați despre acest protest.

Sindicaliștii semnalează public situația extrem de gravă cu care se confruntă toți angajații DSMa, cu efecte economice și sociale severe asupra întregii comunități locale, ca urmare a respingerii planului de reorganizare și a riscului real de trecere a societății în procedura falimentului.

Salariații solicită autorităților locale și centrale, acționarilor și instituțiilor responsabile să adopte urgent măsuri pentru protejarea angajaților, menținerea activității industriale pe platforma navală Mangalia și identificarea unor soluții concrete care să prevină închiderea șantierului naval și oprirea definitivă a activității acestui obiectiv industrial strategic.

Contextul actual

De-a lungul ultimilor ani, Sindicatul Liber Navalistul a avertizat constant asupra degradării accelerate a situației economice a DSMa și asupra riscului real de intrare în insolvență și ulterior în faliment. Cu mult înainte de deschiderea procedurii de insolvență, au fost transmise petiții, adrese și solicitări oficiale către acționari, creditori, decidenți politici, ministerele de resort, Guvernul României, Administrația Prezidențială și CSAT, solicitând intervenția urgentă pentru salvarea șantierului naval. Reprezenatnții Sindicatului au participat la consultări și au formulat propuneri concrete, semnalând în mod repetat riscurile majore pentru angajați și pentru comunitatea locală, lipsa comenzilor, blocajele financiare și pericolul pierderii capacității industriale strategice. Cu toate aceste eforturi, măsurile necesare nu au fost adoptate.

Documentele oficiale ale procedurii de insolvență a societății DSMa confirmă gravitatea situației,Planul de reorganizare a fost respins de Adunarea Creditorilor DSMa în data de 6 aprilie 2026, iar citația emisă de Tribunalul Constanța pentru termenul din 27 aprilie 2026 arată că debitoarea DSMa, administratorul judiciar și creditorii sunt chemați la instanță pentru a-și exprima punctul de vedere asupra cererii de trecere la faliment. Riscul intrării DSMa în faliment este iminent, iar consecințele sunt dramatice pentru angajați, pentru familiile lor și pentru întreaga comunitate din Mangalia.

Numărul estimativ de participanți

Estimăm că la această acțiune de protest vor participa peste 600 de persoane, incluzând angajați ai societății DSMa, membri ai familiilor acestora și cetățeni ai comunității locale din Mangalia și din localitățile limitrofe afectați direct de criza economică a șantierului naval.

Scopul acțiunii de protest

Prin această acțiune de protest solicităm asumarea, fără întârziere, a responsabilităților care revin tuturor părților implicate, autorități publice, acționari, creditori și factori de decizie implicați în gestionarea procedurii, precum și adoptarea măsurilor urgente necesare pentru continuarea activităților industriale pe platforma navală Mangalia, prevenirea închiderii șantierului naval, protejarea angajaților și evitarea unui colaps economic și social cu consecințe severe pentru comunitatea locală și pentru toți cei care depind de acest loc de muncă, șantierul fiind principalul angajator din zonă, într-un oraș în care nu există alternative capabile să preia un număr atât de mare de angajați.

Apel către decidenți

Adresăm un apel urgent tuturor decidenților politici și instituționali să acționeze fără întârziere, cât timp încă există forța de muncă specializată necesară funcționării acestui șantier și cât timp activitatea mai poate fi relansată. Orice amânare va fi tardivă. Pierderea forței de muncă calificate va face imposibilă reluarea activității și va compromite definitiv șansele de redresare.

Statul român are la dispoziție instrumente legale pentru a interveni în sprijinul acestui șantier naval, în măsura în care este adoptat și pus în aplicare cadrul normativ aflat în procedură de avizare. Proiectul de act normativ inițiat de Ministerul Economiei poate crea baza legală necesară pentru adoptarea măsurilor urgente de protejare a capacității industriale și a locurilor de muncă.

Apel către comunitatea locală

Facem un apel către întreaga comunitate din Mangalia și localitățile învecinate să ni se alăture în această acțiune de protest, într-un moment decisiv pentru viitorul orașului și al regiunii.

”Măsuri organizatorice

Pentru buna desfășurare a adunării publice, solicităm sprijinul autorităților competente, Primăria și organele de poliție, pentru asigurarea protecției participanților și menținerea ordinii publice, în conformitate cu prevederile Legii nr. 60/1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice.

Vă rugăm să luați act de prezenta declarație prealabilă și rămânem la dispoziția autorităților competente pentru procedurile de avizare prevăzute de lege.”, a precizat Laurențiu Gobeajă, lider al Sindicatului Liber Navalistul.

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions