Sturioni transportați fără documente legale au fost găsiți de polițiști în cadrul unei acțiuni de combatere a braconajului piscicol.
Ieri, 29 mai, polițiștii Poliției Orașului Măcin – Compartimentul Rutier și Compartimentul Siguranță Publică și Patrulare au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii faptelor din domeniul piscicol.
În cadrul activităților desfășurate, polițiștii au oprit pentru control, pe strada o stradă din orașul Măcin, un autoturism care se deplasa pe direcția Măcin–Smârdan.
În urma verificărilor efectuate și a controlului autovehiculului, în portbagaj au fost identificate șapte exemplare de pește care prezentau caracteristici specifice speciei sturion.
Persoanele au fost conduse la sediul Poliției Orașului Măcin, unde exemplarele de pește au fost măsurate și cântărite rezultând o cantitate totală de 43,10 de kilograme de pește.
În perioada următoare vor fi prelevate probe pentru stabilirea cu exactitate a provenienței exemplarelor, respectiv dacă acestea provin din mediul natural sau din acvacultură.
”În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de pescuitul, deținerea, transportul, comercializarea sturionilor capturați pe teritoriul României din habitatele piscicole naturale, precum și a produselor și subproduselor obținute din aceștia, cu excepția celor provenite din acvacultură, pentru care se face dovada originii prin documente și marcaje justificative legale.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs fapta și dispunerea măsurilor legale care se impun.”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al IPJ Tulcea.