Conecteaza-te cu noi
SEAS2026

Actual

ȘASE persoane au fost ARESTATE în județul Tulcea pentru trafic de droguri

Published

on

droguri tulcea

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Tulcea, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Tulcea, au documentat activitatea infracțională, în două cauze penale, a 6 persoane, cu vârste între 19 și 34 de ani, cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse cu efecte psihoactive, în formă continuată.

În sarcina a două dintre persoane s-a reținut și comiterea infracțiunilor de trafic de droguri de risc, respectiv deținerea, fără drept, de droguri de mare risc, pentru consum propriu.

Una dintre persoane era încarcerată în județul Tulcea și a introdus în penitenciar droguri impregnate în coli de hârtie

Din probatoriul administrat în cadrul primului dosar penal a reieșit faptul că, în intervalul septembrie 2022 – martie 2023, o persoană, de 28 de ani, ar fi procurat, deținut și vândut în municipiile Galați și Tulcea, diferite cantități de droguri de mare risc (MDMB-4EN-PINACA).

De asemenea, în perioada în care s-a aflat încarcerat într-o unitate de penitenciar, tot din județul Tulcea, ar fi introdus, deținut, oferit cu titlu gratuit și vândut droguri de mare risc (MDMB-4e-PINACA) impregnate în coli de hârtie.

Din actele de urmărire penală efectuate a rezultat că alte 4 persoane, în perioada august 2025 – august 2026, la diferite date, ar fi procurat, inclusiv de la persoana de 28 de ani, diferite cantități de produse psihoactive și droguri de mare risc (5F-ABD, 5F-MDMB-PINACA, NEP și MDMB-4e-PINACA), pe care le-ar fi comercializat sau oferit cu titlu gratuit în municipiul Tulcea.

În perioada menționată, una dintre persoane ar fi deținut și vândut și canabis, drog de risc.

Cantități mari de droguri ridicate de anchetatori

Pe parcursul urmăririi penale au fost indisponibilizate diferite cantități din substanțele tranzacționate de către peroanele în cauză, inclusiv mai multe coli impregnate cu substanțe stupefiante, introduse în unitatea de penitenciar, iar în urma perchezițiilor efectuate, la data de 19 august 2026, în județele Tulcea și Galați, au fost descoperite și ridicate aproximativ 1,4 kilograme de produs psihoactiv (N-ethylpentedrone), 800 de grame de canabis,  130 de grame 5F-ADB, 30 de grame MDMB-4en-PINACA, 66 de coli de hârtie de matematică,  impregnate cu produs psihoactiv 5F-ADB, pregătite pentru vânzare, diferite cantități de canabis și rezină de canabis, grindere, cântare, aparate de vidat, obiecte purtând urme de substanță, sume de bani în lei și euro, precum și alte mijloace de probă.

Probele administrate, coroborate cu numărul mare de coli impregnate cu produse cu efecte psihoactive și droguri de mare risc arată că persoana de 28 de ani ar fi introdus substanțe stupefiante în mai multe penitenciare din România, prin scrisori cu coli impregnate.

În altă cauză drogurile se vindeau cu 50 de lei/doză

Cercetările în cadrul celei de-a doua cauze au reliefat că, în perioada 2024 – iunie 2026, la diferite intervale de timp, o persoană, de 22 de ani, ar fi deținut și vândut, în județul Tulcea, diferite cantități de ADB-BUTINACA (produse cu efecte psihoactive) și MDMB-4en-PINACA (drog de mare risc), cu suma de 50 de lei pentru o doză.

De asemenea, aceasta ar fi oferit în mai multe rânduri, țigarete confecționate artizanal cu produse cu efecte psihoactive.

La datele de 19 și 20 august 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Tulcea au dispus, în cele două cauze penale, reținerea a 6 persoane.

Astăzi,  judecătorii de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Tulcea au dispus arestarea preventivă a acestora, pentru 30 de zile.

”Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor brigăzilor de combatere a criminalității organizate Constanța și Galați, inspectoratelor de poliție județene Tulcea și Galați, Serviciului pentru Acțiuni Speciale Tulcea și jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Județean Tulcea și Grupării de Jandarmi Mobile Constanța.

Precizăm faptul că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate  beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale, prevăzute de Codul de Procedură Penală precum și de prezumția de nevinovăție.”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al IPJ Tulcea.

 

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions