Un bărbat din localitatea Culmea, județul Constanța a fost reținut după ce a aruncat cu o piatră spre polițiștii veniți la fața locului pentru a aplana un conflict.
Urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice, polițiști din cadrul Poliției orașului Ovidiu, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut un bărbat, de 41 de ani, suspectat de comiterea faptei.
Scandal într-un imobil din Culmea
La data de 2 aprilie, în jurul orei 16.20, polițiștii Poliției orașului Ovidiu au fost sesizați cu privire la faptul că, într-un imobil din localitatea Culmea, are loc un conflict între două persoane.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că între o femeie, de 36 de ani și soțul acesteia, de 42 de ani, ar fi avut loc un conflict spontan.
Conform prevederilor legale, a fost întocmit formularul de evaluare a riscului, rezultatul fiind negativ, motiv pentru care femeii i-a fost înmânată o cerere pentru adresarea către instanța de judecată în vederea emiterii unui ordin de protecție.
Comportament agresiv față de forțele de ordine
La momentul intervenției polițiștilor, bărbatul de 42 de ani a refuzat inițial să se legitimeze, moment în care mai multe persoane aflate la fața locului ar fi manifestat un comportament agresiv față de forțele de ordine.
Unul dintre cei prezenți la fața locului, un bărbat de 41 de ani, ar fi aruncat cu o piatră, în direcția polițiștilor și a autospecialei de poliție, provocând indignarea cetățenilor.
Bărbat reținut pentru 24 de ore
În urma administrării probatoriului în cauză, bărbatul, de 41 de ani, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.
La data de 3 aprilie a.c., acesta a fost prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, cu propunere de sesizare a instanței de judecată, care a dispus măsura preventivă a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
Foto: Ilustrativ