Joi seara, 26 iunie, a avut loc un scandal pe o stradă din comuna Cumpăna, județul Constanța, în urma căruia un bărbat a ajuns la spitalul județean, iar autorii au fost reținuți de polițiști.
Potrivit Biroului de presă al IPJ Constanța, la data de 27 iunie, polițiștii Poliției municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Ordine și Siguranță Publică, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut pentru 24 de ore doi tineri, de 19 ani, respectiv 25 de ani.
Aceștia sunt bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.
”La data de 26 iunie a.c., în jurul orei 21.45, în urma unui conflict spontan, cei doi ar fi agresat-o fizic pe persoana vătămată, un bărbat de 45 de ani.
Astfel, unul dintre ei l-ar fi lovit pe acesta în zona feței, iar celălat i-ar fi provocat leziuni cu un obiect tăietor-înțepător.
Infracțiunea ar fi fost săvârșită pe o stradă din comuna Cumpăna.
Ulterior, cei doi au părăsit locul faptei, deplasându-se cu un autoturism în municipiul Constanța, unde au fost depistați de polițiști.”, au precizat reprezentanții poliției.
Bărbații au fost reținuți, pentru 24 de ore, conduși și încarcerați în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.
Astăzi, 28 iunie, vor fi prezentați procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, cu propunere legală.