Aseară a avut loc un scandal în orașul Babagad, județul Tulcea, pentru aplanarea căruia a fost nevoie ca polițiștii să folosescă armamentul din dotare.
Potrivit Biroului de presă al IPJ Tulcea, ieri, 26 mai, în jurul orei 17.45, polițiștii Poliției Orașului Babadag au fost sesizați cu privire la faptul că pe o stradă din oraș are loc un conflict între mai multe persoane.
La fața locului s-a deplasat de îndată un echipaj de siguranță publică aflat în serviciu, fiind identificați trei tineri, de 23, 20 și un minor, de 15 ani, implicați într-un conflict, la care asistau și alte persoane.
Întrucât persoanele implicate nu au dat curs somațiilor legale adresate de polițiști, iar situația prezenta risc de escaladare, un polițist a executat două focuri de armă în plan vertical, în condițiile legii, pentru descurajarea și dispersarea persoanelor implicate.
”În urma intervenției, conflictul a fost aplanat fără a exista persoane rănite sau bunuri distruse.
Totodată, pentru prevenirea degenerării situației, în zonă au fost direcționate echipaje din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, precum și alți polițiști.
În cauză, sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice.”, au precizat reprezentanții Biroului de presă.