Conecteaza-te cu noi

Actual

Scandal la meciul de fotbal dintre Farul Constanța și Dinamo București. Vezi ce s-a întâmplat

Published

on

În această seară, la Ovidiu s-a desfășurat meciul de fotbal dintre echipele Farul Constanța și Dinamo București, care s-a terminat cu scorul de 2-3.

Înainte de începerea meciului, pe traseul de deplasare către stadion, mai mulți suporteri au fost surprinși de forțele de ordine folosind materiale pirotehnice în zona exterioară a unui restaurant.

În urma controlului efectuat, au fost depistate în două autoturisme mai multe materiale pirotehnice, precum și un baston telescopic.

”În acest context, au fost întocmite actele de sesizare a organelor de urmărire penală, în conformitate cu prevederile Legii nr. 126 din 1995 privind regimul materiilor explozive, cu modificările și completările ulterioare, fiind aplicate sancțiuni și pentru pentru provocarea și participarea la scandal, conform art. 2, pct. 24 din Legea 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.”, a precizat Corina Mihailov, purtător de cuvânt al Grupării Mobile de Jandarmi.

De asemenea, pe timpul desfășurării partidei de fotbal, în minutul 15 al primei reprize, un grup de suporteri ai echipei gazdă a părăsit tribuna arenei sportive.

Persoanele în cauză și-au manifestat intenția de a se deplasa către sectorul destinat suporterilor dinamoviști, iar pentru a preveni producerea unor incidente, precum și pentru menținerea ordinii publice, a fost constituit un dispozitiv de ordine in vederea delimitarii zonei și direcționarii persoanele respective către exteriorul stadionului.

”Menționăm faptul că în niciun moment nu au fost folosite forța sau mijloacele din dotare, intervenția realizându-se exclusiv prin măsuri de dialog, dirijare și prevenție, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

În continuare, sunt dispuse măsuri legale față de suporterii care au săvârșit fapte de natură penală anterior începerii partidei, aceștia fiind conduși la Poliția Orașului Ovidiu.”, a conchis Mihailov.

Foto: Ilustrativ

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions