Advertisement
Actual

Scene șocante într-un liceu din municipiul Tulcea. Doi elevi au fost plasați în arest la domiciliu

Scene șocante au fost înregistrate într-un liceu din municipiul Tulcea, unde cinci elevi sunt cercetați de polițiști, acuzați că au bătut, tâlhărit și agresat doi colegi. În urma cercetărilor, doi dintre elevii agresori au fost plasați în arest la domiciliu.

În urma cercetărilor efectuate de către polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Tulcea, sub coordonarea procurorului de caz, s-a administrat probatoriul necesar pentru lămurirea împrejurărilor privind comiterea unor fapte cu violența în incinta unei unități de învățământ, în sarcina a cinci elevi reținându-se săvârșirea mai multor infracțiuni de loviri și alte violențe, lipsire de libertate și tâlhărie calificată.

Incidentul a avut loc la data de 14 mai

Cercetările au fost demarate ca urmare a sesizării privind agresarea a doi elevi, incident ce a avut loc în incinta unei unități de învățământ din municipiul Tulcea, la data de 14 mai.

În urma activităților investigativ-operative efectuate, polițiștii au stabilit faptul că persoanele cercetate, elevi în clasele a IX-a și a X-a, ar fi săvârșit infracțiuni de lovirea sau alte violențe, lipsire de libertate în mod ilegal, tâlhărie calificată, amenințare, șantaj și influențarea declarațiilor.

Față de cei cinci a fost dispusă efectuarea în continuare a urmăririi penale și punerea în mișcare a acțiunii penale pentru comiterea infracțiunilor mai sus menționate.

Arestați la domiciliu

De asemenea, la data de 27 mai, doi dintre tinerii cercetați au fost reținuți pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Tulcea, iar ieri, 28 mai, față de cei doi Judecătoria Tulcea a dispus măsura arestării preventive, respectiv măsura arestului la domiciliu.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Maria Ionescu

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Recent Posts

Bolojan anunță că Romgaz a preluat platforma Azomureș pentru suma de 69 de milioane de euro

Premierul Ilie Bolojan a anunțat că, astăzi s-a semnat contractul pentru achiziția Azomureș și s-a… Read More

4 ore ago

Ajutoare de urgență pentru familiile din Galați afectate de explozia provocată de dronă

Familiile și persoanele din Galați ale căror locuințe au fost afectate de prăbușirea dronei din… Read More

5 ore ago

Premierul Ilie Bolojan, în vizită în Republica Moldova. Întrevederi cu președinta Maia Sandu și cu prim-ministrul Alexandru Munteanu

Securitatea regională, parcursul european al Republicii Moldova, cooperarea bilaterală și reforma administrației publice locale au… Read More

8 ore ago

Nicușor Dan, după ședința CSAT: „Consulul general al Rusiei la Constanța, declarat persona non grata. Remarc iresponsabilitatea unor lideri politici”

Consulul general al Federației Ruse la Constanța a fost declarat persona non grata, iar Consulatul… Read More

10 ore ago

Consiliul Județean Constanța va avea un nou consilier – Ionel Dia (PSD). Instanța i-a validat mandatul

Oficial. Consiliul Județean Constanța va avea un nou consilier. Este vorba despre Ionel Dia, care… Read More

10 ore ago

Doi tineri din Constanța, ARESTAȚI pentru că au violat o minoră de 11 ani

O minoră de 11 ani a fost violată de doi indivizi, unul în vârstă de… Read More

10 ore ago