Un medic din cadrul spitalului municipal Medgidia a fost agresat, în cursul serii de 8 octombrie, de către trei femei.
Procurorul de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia a dispus, în cursul zilei de 10 octombrie a.c., reținerea a 3 femei, cu vârste cuprinse între 20 și 41 de ani, pentru săvârșirea infracțiunilor de ultraj și tulburarea ordinii și liniștii publice.
În cauză au fost efectuate acte de urmărire penală, prin delegare, de către polițiștii din cadrul Poliției municipiului Medgidia.
”În urma cercetărilor efectuate a reieșit faptul că, la data de 8 octombrie a.c., în jurul orei 23.00, în timp ce s-ar fi aflat în incinta Spitalului Municipal Medgidia, cele 3 femei – mama, de 41 de ani, și fiicele acesteia, de 20, respectiv 21 de ani – ar fi agresat fizic și verbal un medic al unității, care se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, fiindu-i provocate echimoze și escoriații la nivelul feței, cauzând indignarea cetățenilor aflați în spital, precum și tulburarea ordinii și liniștii publice.”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al IPJ Constanța.
În urma administrării probatoriului, procurorul de caz a dispus reținerea celor 3 femei, pentru 24 de ore, urmând ca, în cursul zilei de 11 octombrie a.c., să fie dispuse măsurile legale care se impun.