În cursul zilei de azi, pe pagina Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa a fost postat un anunţ foarte important.
Astfel, persoanele care s-au înscris la concursul pentru ocuparea posturilor de asistenţi medicali şi îngrijitori pentru Centrul de Sănătate Multifuncţional de la Năvodari sunt anunţate că acesta se amână.
În anunţ se precizează faptul că amânarea concursului vine ca urmare a situaţiei de urgenţă din spital.
“Se va anunţa data susţinerii examenului. Dosarele depuse rămân valabile şi nu se admit alte înscrieri.”; precizează conducerea SCJU Constanţa.
Reamintim că sunt 8 posturi vacante de asistenţi medicali generalişti, 1 post de asistent medical de laborator şi 2 posturi de îngrijitoare.
Dosarele candidaţilor au putut fi depuse până pe data de 6 martie, inclusiv, iar selecţia acestora a avut loc până pe data de 10 martie a.c.