Conecteaza-te cu noi
SEAS

Actual

Se extinde la 4 benzi drumul dintre porțile 7 și 9 ale Portului Constanța. A fost semnat contractul de finanțare

Published

on

Drum corect

CN Administrația Porturilor Maritime SA Constanța, în calitate de beneficiar, a semnat cu Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, ca autoritate de management, contractul de finanțare nr. 109/2025 pentru realizarea obiectivului de investiții Extinderea la patru benzi a drumului dintre Poarta 7 și joncțiunea obiectivului “Pod rutier la km 0+540 a Canalului Dunăre – Marea Neagră” cu drumul care realizează legătura între Poarta 9 și Poarta 8 spre zona de nord a Portului Constanța.

Valoarea totală a contractului de finanțare este de 291.631.544,71 lei, din care cofinanțare eligibilă UE în valoare de 118.405.679,52 lei, cofinanțare de la bugetul de stat de 118.405.679,52 lei, la care se adaugă și cofinanțare din partea beneficiarului (10.760.336,87 lei).

Proiectul este finanțat din fonduri europene, prin Programul Transport 2021-2017, Prioritate: Dezvoltarea transportului naval și multimodal, obiectiv specific: RSO3.1. Dezvoltarea unei rețele TEN-T, reziliente la schimbările climatice, inteligente, sigure, durabile și intermodale.

Obiectivele urmărite prin realizarea acestei investiții sunt:

  • Fluidizarea circulației
  • Asigurarea capacității de acces în portul Constanța Nord pentru trafic greu
  • Eliminarea blocajelor generate de intersecția la nivel cu calea ferată de acces în zona de Sud a portului Constanța Nord
  • Creșterea siguranței rutiere prin regeometrizarea sensului giratoriu din capătul estic al autostrăzii A4
  • Creșterea capacității de acces în portul Constanța Nord prin extinderea fluxurilor de circulație spre și dinspre port prin activarea porții 9. Acest obiectiv este în strânsă legătură cu realizarea de către CN APM SA a unui drum de legătură cu două benzi de circulație prin interiorul portului între porțile 9 și 7.

Totodată, prin implementarea investiției, fluxurile și condițiile de circulație actuale se vor îmbunătăți substanțial, determinând:

  • Reducerea costurilor de exploatare a autovehiculelor (reducerea consumului de carburanți și anvelope)
  • Reducerea timpului de parcurs și așteptare pentru intrarea și ieșirea în și din port
  • Reducerea riscului de producere a accidentelor, în special la sensul giratoriu existent (capătul estic al autostrăzii A4) și la trecerea peste calea ferată
  • Reducerea poluării mediului

”Drumul actual care face legătura între varianta ocolitoare a municipiului Constanța și porțile 7 și 9 are 2 benzi de circulație și o structură rutieră insuficient dimensionată pentru traficul auto actual de tip greu spre zona de nord a Portului Constanța.”, a precizat directorul general, Mihai Teodorescu.

 

 

 

 

 

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions