Conecteaza-te cu noi
SEAS

Societate

Se oprește apa în mai multe zone din municipiul Mangalia timp de 23 de ore

Published

on

La nivelul sistemului de alimentare cu apă din municipiul Mangalia, județul Constanța, se vor executa lucrări ample care presupun devierea conductei de distribuție apă, cu diametrul de 500 mm, aferentă Complexului de Apă Tatagleac. Lucrările sunt necesare pentru punerea în funcțiune a magistralei nou edificate în cadrul Sistemului Regional Constanța, prin care se va alimenta cu apă de la sursele din zona Medgidia, toată zona de sud a litoralului. În vederea executării acestor intervenții, se va sista furnizarea apei potabile timp de 23 de ore, joi – 25 septembrie, în intervalul orar 1.00 –24.00.

Vor fi afectate de lipsa apei următoarele zone din municipiul Mangalia:

  • Peco Petrom;
  • Cartier Fruvileg (fost IAS);
  • Zona Herghelie;
  • Cartier „Colonisti” – blocurile ANL, str. M.I. Dobrogeanu;
  • Zona de case de la fosta moară.

Investiția face parte din contractul de lucrări derulat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), “CL38 – Sistemul Regional Constanța – Obiectul: Aducțiune Gospodăria de Apă Tatlageac – Gospodăria de Apă Mangalia. Aducțiune Mangalia – Albesti; Aducțiune Mangalia – Limanu; Reabilitare stație de pompare SP3 Palas, conducta de aducțiune Palas– SRC Rețele apă și canalizare Mangalia”, cu o valoare de aproximativ 104 milioane lei.

Rugăm toți utilizatorii afectați de această lucrare să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă.

Amintim consumatorilor că investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt efectuate în beneficiul lor pe termen lung și vizează asigurarea unor servicii ireproșabile și implicit creșterea calității vieții.

Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacității de transport și distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor în rețeaua de distribuție, siguranța și continuitatea furnizării serviciilor.

Având în vedere perioada mare a intervențiilor, dar și lungimea rețelei afectate de această oprire, reluarea furnizării apei potabile se va realiza progresiv în fiecare zonă, în funcție de topografia sistemului și pe măsură ce acesta va intra în presiune, cu precizarea că la capetele de coloană și la etajele superioare pot să apară abateri de la acest program.

Atragem atenția consumatorilor că, după reluarea furnizării, apa poate prezenta modificări temporare ale calității, cum ar fi turbiditatea sau culoarea. Recomandăm abonaților să evite consumul de apă potabilă și să o utilizeze doar în scopuri casnice până la limpezire.

”Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în timp operativ.”, au precizat reprezentanții Biroului de Comunicare.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions