Conecteaza-te cu noi
SEAS

Societate

Se oprește apa timp de 24 de ore în localitatea Corbu și în Zona Industrială Midia

Published

on

În vederea executării lucrărilor de conectare la sistemul centralizat de alimentare cu apă a magistralei nou înființate, cu diametrul de 500 mm, la sistemul centralizat, RAJA SA este nevoită să sisteze furnizarea apei potabile timp de 24 ore, de marți seara, 30 septembrie, ora 23.00 până miercuri seara, 1 octombrie, ora 23.00.

Vor fi afectați de lipsa apei abonații din localitatea Corbu, precum și cei din Zona Industrială Midia.

Investițiile fac parte din contractul de lucrări – CL6 „Conducte de aducțiune, conducte magistrale și conducte de refulare Lumina, Năvodari, Mamaia Sat și Corbu”, în valoare de aproximativ 70 milioane lei, derulat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM). Lucrările vizează conectarea conductei magistrale, cu diametrul de 500 mm, ce asigură necesarul de apă pentru zonele afectate.

Având în vedere perioada mare a intervențiilor, dar și lungimea rețelei afectate de această oprire, reluarea furnizării apei potabile se va realiza progresiv în fiecare zonă, în funcție de topografia sistemului și pe măsură ce acesta va intra în presiune, cu precizarea că la capetele de coloană pot să apară abateri de la acest program.

”Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție ale constructorului vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în timp operativ. Totodată, rugăm utilizatorii afectați să își asigure o rezervă minimă de apă pentru consum și uz casnic pe durata întreruperii furnizării.

Atragem atenția consumatorilor că, după reluarea furnizării, apa poate prezenta modificări temporare ale calității, cum ar fi turbiditatea sau culoarea. Recomandăm abonaților să evite consumul de apă potabilă și să o utilizeze doar în scopuri casnice până la limpezire.”, au precizat reprezentanții Biroului de Comunicare.

Reamintim că investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt realizate în beneficiul consumatorilor, având ca obiectiv furnizarea unor servicii ireproșabile și, implicit, creșterea calității vieții. Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacității de transport și distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor în rețeaua de distribuție, siguranța și continuitatea furnizării servicii.

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions