Conecteaza-te cu noi

Politica

Şedinţă a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. Este discutat planul de înzestrare a Armatei!

Published

on

Şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), în care va fi discutat Planul de înzestrare a Armatei, va avea loc marţi. Ministrul Apărării, Adrian Ţuţuianu, afirma că proiectul care prevede înzestrarea Armatei până în anul 2026 a fost refăcut şi este pregătit să îi fie prezentat preşedintelui Klaus Iohannis la şedinţa CSAT, după ce documentul a fost retras de pe ordinea de zi a ultimului Consiliu Suprem de Apărare a Ţării.

Şedinţa CSAT va avea loc de la ora 15.00, la Palatul Cotroceni.

Săptămâna trecută, preşedintele Klaus Iohannis s-a întâlnit cu ministrul Apărării Naţionale, Adrian Ţuţuianu, care i-a prezentat planul revizuit de înzestrare a armatei, aflat pe ordinea de zi a şedinţei CSAT, potrivit News.ro.

Planul de înzestrare a Armatei României pentru perioada 2017 – 2026 prevede respectarea şi implementarea angajamentului politic asumat în anul 2015 de către toate partidele politice de a aloca 2% din PIB sectorului Apărării pentru 10 ani, începând cu acest an, preciza Administraţia Prezidenţuială

Advertisement

Planul de înzestrare a Armatei stabileşte sistemele şi echipamentele planificate a fi achiziţionate prin Programul anual al achiziţiilor publice ale Ministerului Apărării Naţionale privind înzestrarea cu armament, tehnică de luptă şi materiale cu destinaţie militară.

Ministrul Apărării, Adrian Ţuţuianu, declara că proiectul care prevede înzestrarea Armatei până în 2026 a fost refăcut şi este pregătit să îi fie prezentat preşedintelui Klaus Iohannis la următoarea şedinţă a CSAT, după ce documentul a fost retras de pe ordinea de zi a ultimului Consiliu Suprem de Apărare a Ţării, din 4 iulie.

“Avem 2% din PIB. Doar o parte destinată înzestrării. Retragerea de la CSAT a proiectului de înzestrare până în 2026 s-a făcut la solicitarea mea pentru a da consistenţă şi în cifre, şi ce este în spatele cifrelor, angajamentului de 2% din PIB până în anul 2026. Documentul a fost refăcut şi, atunci când domnul preşedinte al României, Klaus Iohannis, va solicita, vom prezenta CSAT documentul complet”, spunea ministrul Apărării.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions