Conecteaza-te cu noi
Polaris

Politica

Senatorul cu 10 clase ales pe listele POT, prins la volan din nou fără permis

Published

on

paul pintea pot

Paul Pintea, senatorul cu 10 clase ales pe listele POT, a fost prins în noaptea de vineri spre sâmbătă la volan fără permis în Zalău. Acesta a fugit de polițiști, dar a fost oprit în scurt timp, scrie observatornews.ro.

Acesta nu se află la prima abatere. Este pentru a treia oară când parlamentarul neafiliat, fost POT, este prins pentru conducere fără permis.

„În martie 2024, Judecătoria Zalău l-a condamnat la un an și două luni de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei, pentru o faptă similară — conducerea unui vehicul cu permisul suspendat.

Câteva luni mai târziu, în iunie 2025, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o condamnare definitivă la un an și cinci luni de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere timp de doi ani, după contopirea celor două condamnări anterioare.“, scrie defapt.ro.

Ce spun poliţiştii

La data de 7 noiembrie a.c., în jurul orei 23.57, polițiștii Serviciului Rutier Sălaj, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au observat, în municipiul Zalău, un autoturism condus de un bărbat, iar la semnalul regulamentar de oprire, conducătorul auto nu s-a conformat și și-a continuat deplasarea, motiv pentru care s-a procedat la urmărirea acestuia în trafic. Autoturismul a fost oprit la scurt timp.

La volanul autoturismului a fost identificat un bărbat de 37 de ani, din municipiul Zalău, iar în urma verificărilor efectuate polițiștii au constatat faptul că acesta avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice având dreptul de a conduce suspendat, urmând ca dosarul să fie înaintat unității de parchet competente, respectiv Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin raportare la calitatea conducătorului auto (senator în Parlamentul României).

Totodată, bărbatul a fost sancționat contravențional, conform prevederilor art. 31 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, pentru nerespectarea semnalului regulamentar de oprire efectuat de polițiștii rutieri.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions