Senatorul de Constanța al USR, Remus Negoi, că împreună cu colega a, Cynthia Păun, a depus o inițiativă de modificare a Codului fiscal pentru a corecta o rigiditate excesivă fiscală. Concret, parlamentarul constănțean propune un termen de maximum 3 zile lucrătoare pentru solicitarea înregistrării în scopuri de TVA.
„Legislația fiscală trebuie să fie fermă, dar și realistă. Statul nu trebuie să își pedepsească antreprenorii pentru situații care țin de realitatea administrativă.
Astăzi, dacă un antreprenor depășește plafonul de TVA într-o zi nelucrătoare, legea îi cere conformare imediată. Fără excepții. Fără să țină cont că este weekend sau că procedurile tehnice nu pot fi îndeplinite pe loc.
Împreună cu colega mea, Cynthia Păun, am depus o inițiativă de modificare a Codului fiscal pentru a corecta această rigiditate excesivă.
Propunem un termen de maximum 3 zile lucrătoare pentru solicitarea înregistrării în scopuri de TVA.
Un termen rezonabil, care păstrează disciplina fiscală, dar elimină absurditatea sancționării automate în situații în care conformarea imediată este, practic, imposibilă.
Statul trebuie să fie partenerul antreprenorilor, nu adversarul lor.“, spune parlamentarul constănțean.