Simona Halep a câștigat, sâmbătă seara, în Dubai, primul său turneu din acest an.
Constanteanca a învins-o pe jucătoarea din Kazakhstan Elena Rybakina, în vârstă de 20 de ani (locul 19 WTA), în trei seturi (3-6, 6-3, 7-6).
Halep ia 470 de puncte WTA şi 696.860 de dolari. A fost finala cu numărul 37 din cariera Simonei. Este prima finală la care Simona a ajuns, după cea de la Wimbledon, când a învins-o pe Serena Williams.
Halep şi Rybakina s-au mai întâlnit o singură dată, însă partida s-a încheiat devreme. Se întâmpla la Wuhan, anul trecut, când Simona abandona la scorul de 4-5, în primul set, din cauza unei accidentări.