Liderul USR Constanța Florin Cocargeanu, fost consilier local, anunță pe Facebook că a transmis o solicitare oficială către Primăria Constanța pentru includerea terenului din Faleza Nord, cel aflat între Spectrum și Santa Maria Bay, în Registrul local al spațiilor verzi.
„Terenul acela este una dintre puținele suprafețe care mai pot funcționa ca spațiu verde într-o zonă deja supusă presiunii imobiliare constante. USR a propus amenajarea unui parc acolo, iar proiectul a fost inclus în buget. În limbaj administrativ, asta înseamnă că orașul și-a asumat oficial că acel parc trebuie să existe. În practică, însă, între asumare și execuție s-a așternut tăcerea.
În acest context, i-am solicitat primarului Vergil Chițac să clarifice care este stadiul proiectului, dacă licitația a fost reluată, ce documentații au fost elaborate și care este termenul de execuție.
În timp ce un parc votat și inclus în buget rămâne blocat în hârtii, un spațiu verde de aproximativ 900 de mp dispare pentru o parcare privată, fără ca primarul să pară deranjat de acest lucru.“, a declarat Florin Cocargeanu.