Conecteaza-te cu noi
SEAS2026

Actual

Spectacole susținute de Muzica Militară a Forțelor Navale cu prilejul Zilei Marinei

Published

on

muzica militara fortele navale

Cu prilejul Zilei Marinei Militare, Muzica Militară a Forțelor Navale Române a pregătit o serie de spectacole în Constanța și București. Iată programul acestora:

  • Luni, 10 august, Constanța, ora 19.00, faleza din fața Comandamentului Flotei
  • Marți, 11 august, Constanța, ora 19.00, Piața Ovidiu
  • Miercuri, 12 august, București, ora 18.00, Centrul Vechi
  • Joi, 13 august, Constanța, în cadrul repetițiilor generale
  • Vineri, 14 august, Constanța, pe faleză, la activitățile dedicate Zilei Recunoștinței,
  • Sâmbătă, 15 august, Constanța, la ceremoniile organizate pentru sărbătorirea Zilei Marinei Române
  • Duminică, 16 august, Constanța, ora 17:00, pe faleza din fața Comandamentului Flotei
  • Duminică, 16 august, ora 20.00, NIBIRU, în zona Costinești

Standuri de promovare a carierei militare

În perioada 10-14 august, între orele 18.00-21.00, pe faleza din fața Comandamentului Flotei, vor fi organizate standuri de promovare a carierei militare și expoziții de tehnică și echipamente specifice. Astfel, publicul va putea interacționa cu reprezentanți de la instituțiile militare de învățământ de marină, Centrul 39 Scafandri „Amiral Ilie Ștefan”, Direcția Hidrografică Maritimă „Comandor Alexandru Cătuneanu” și Muzeul Național al Marinei Române.

Atelier de scufundări

Marți, 11 august, în Portul Tomis, Centrul de Scafandri va desfășura, în intervalul orar 10.00-17.00, un atelier de scufundări, la care vor participa 50 de câștigători ai concursului derulat, în perioada 5-9 august, pe paginile de social media ale Forțelor Navale Române.

Se redeschide Cercul Militar Constanța

Miercuri, 12 august, la ora 9.30, va avea loc ceremonia de redeschidere a Cercului Militar Constanța, în urma realizării lucrărilor de modernizare pentru clădirea emblematică, construită în perioada 1903-1904, care, de-a lungul timpului, a găzduit Prefectura Județului Constanța și a fost martoră la evoluția Dobrogei.

Ulterior, la bordul corvetei „Contraamiral August Roman” – 261, va fi desfășurată festivitatea de premiere pentru concursul „Cel mai bun ofițer de cart”, la care au participat militari din structurile Forțelor Navale. În cadrul activității, în baza colaborării deosebite dintre Statul Major al Forțelor Navale și Regia Autonomă „Monetăria Statului”, va fi lansată medalia dedicată intrării în serviciu a corvetei „Contraamiral August Roman” – 261 și sărbătoririi Zilei Marinei Române 2026.

Repetiție generală

Joi, 13 august, începând cu ora 09.00, pe faleza din Constanța și în raionul maritim travers de Comandamentul Flotei, va fi desfășurată repetiția generală pentru Exercițiul naval întrunit FNR 26.10, la care vor participa structuri ale Forțelor Navale Române, din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională, precum și nave și aeronave ale partenerilor străini.

Ceremonie militară și religioasă

Vineri, 14 august, pe faleza din Constanța, începând cu ora 08.30, marinarii vor desfășura o ceremonie militară și religioasă dedicată Zilei Recunoștinței, urmată de o festivitate de acordare a unor distincții și avansări în următorul grad militar.

15 august, Ziua Marinei Române

Sâmbătă, 15 august, începând cu ora 10.00, pe faleza din fața Comandamentului Flotei, vor avea loc manifestările dedicate Zilei Marinei Române, iar în raionul maritim travers va fi desfășurat Exercițiul naval întrunit „Forțele Navale Române 26.10”, care va cuprinde o serie de secvențe de instruire pentru luptă în toate mediile de acțiune – de suprafață, subacvatic și aerian.

Ziua Marinei Române se va încheia cu retragerea cu torțe a marinarilor militari, în zona falezei din Constanța și în Piața Ovidiu, în acordurile Muzicii Militare a Forțelor Navale, în intervalul orar 20.00-23.00.

Ce evenimente au loc la Mangalia

La Mangalia, joi, 13 august, începând cu ora 9.00, va avea loc antrenamentul general pentru activitățile care se vor desfășura în data de 15 august și la care vor lua parte mai multe structuri din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională. Vineri, 14 august, marinarii militari vor marca Ziua Recunoștinței pentru a aduce un pios omagiu înaintașilor noștri, prin desfășurarea unei ceremonii militare și religioase. Sâmbătă, 15 august, de la ora 10.00, va fi desfășurat exercițiul demonstrativ, organizat cu prilejul Zilei Marinei Române. În perioada 13-15 august, Muzica Militară a Diviziei 2 Infanterie „Getica” va susține concerte cu melodii din repertoriul tradițional, pentru a marca sărbătoarea tuturor marinarilor militari și civili.

 

 

 

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions