Conecteaza-te cu noi
Polaris

Exclusiv

Spitalul din Cernavodă l-a plătit cu 7.000 de euro/lună pe un medic implicat în campaniile primarului Liviu Negoiță

Published

on

dr Hanna cu Negoita in campania electorala

Un medic implicat în campaniile electorale ale primarului PNL-ist Liviu Negoiță din Cernavodă a fost plătit cu sume uriașe de Spitalul Orășenesc Cernavodă, instituție aflată în subordinea Primăriei. Colaborarea a funcționat timp de 8 ani pe baza unor contracte de prestații medicale ”temporare”, dar fără pauză între ele. În 2024, medicul a ridicat de la Spital câte 7.000 de euro pe lună, pentru un program de lucru de trei ore și jumătate pe zi. În paralel, era angajat cu normă întreagă la spitalul public din Fetești, de unde lua un salariu de trei ori mai mic.

La alegerile locale din 2020 și 2024, medicul a defilat pe străzi cu alaiul galben și a scris pe Facebook postări ”din inimă” pentru susținerea lui Negoiță. O înregistrare ajunsă în posesia Ordinea.Ro arată că, în 2024, el a participat la cel puțin o ședință de partid, lustruind orgoliul primarului și aprobând zicerea acestuia că nu va trăda niciodată echipa care l-a promovat. În plus, o stenogramă dintr-un dosar penal arată că Negoiță i-a cerut medicului să scoată asistentele la vot pentru Nicolae Ciucă, în seara de 24 noiembrie 2024, la primul tur al alegerilor prezidențiale.

Salariul uriaș de la Cernavodă

Mohammad Babar Hanna, pe scurt dr. Hanna, este un medic primar cardiolog, bun vorbitor al limbii române. El a studiat medicina la Timișoara, ca cetățean străin, și are atestat de liberă practică în România. Pe LinkedIn (vezi AICI), menționează că lucrează în paralel, începând din 2016, la spitalele publice din Fetești și Cernavodă.

Cinci declarații de avere depuse de el într-o perioadă în care a ocupat o funcție de conducere la Fetești ne arată câți bani a ridicat de la cele două spitale, din 2021 până în 2024 (inclusiv). Diferențele sunt colosale.

De la Spitalul Fetești, unde activa în baza unui contract de muncă de 7 ore/zi (o normă întreagă), dr. Hanna a ridicat în acești ani 93.352 de euro. Veniturile sale au variat între 1.688 și 2.200 de euro pe lună.

În schimb, de la Cernavodă, unde presta servicii medicale pe bază de contract civil, a ridicat 300.000 de euro, adică mai mult decât triplu. În primii trei ani trecuți în aceste declarații, ”leafa” sa a fost de 6.000 de euro pe lună. În anul electoral 2024, prestația s-a scumpit subit la 7.000 de euro pe lună.

Mai jos puteți vedea o factură și un raport de activitate:

Dr Hanna Factura si Raport de Activitate Spitalul Cernavoda

Raportul de mai sus atestă că, în decembrie 2024, dr. Hanna a consultat 25 de pacienți în ambulatoriu și a externat alți 36. Volumul de muncă este infim în raport cu suma încasată.

4 joburi în același timp

Medicul nu își omora tot timpul cu joburile de la Fetești și Cernavodă. Din 24 martie 2023, a început o colaborare suplimentară cu clinica Umut-Dios din Medgidia, patronată de Genc Mevlit, consilier local, șef al filialei PSD Medgidia și rudă prin alianță cu familia primarului PNL-ist Valentin Vrabie.

Dr Hanna angajatul unei clinici PSDiste din Medgidia

Dr Hanna, angajatul unei clinici din Medgidia care a postat pe contul ei de Facebook și conținut politic, așa cum se vede din captura de mai sus, făcând praf orice principiu profesional care interzice acest amestec sulfuros. 

Din august 2024, dr. Hanna a început o colaborare și cu Centrul Medical Dorobanți SRL din Constanța, al medicului Vlad Ciovică, după cum se arată pe site-ul acestei clinici (vezi AICI).

În declarațiile sale de avere (vezi aici: 2025, 2024, 2023, 2022), dr. Hanna nu a menționat venituri realizate de la Dorobanți. În schimb, a declarat că a încasat 100.000 de lei de la clinica PSD-istului din Medgidia, în 2024. În același an, de la Spitalul din Cernavodă, a ridicat 420.000 de lei, ceea ce înseamnă 7.000 de euro/lună.

De la ”șpăgarul” Sponoche, cu știrea lui Negoiță

Aici, contractele de servicii medicale i le-a încheiat Marius Sponoche, fost manager al Spitalului Orășenesc Cernavodă, fost candidat pentru o funcție de senator din partea PNL. Sponoche a fost săltat de DNA, în februarie 2025, în timp ce ”înfuleca” o tranșă dintr-o șpagă de 30.000 de euro, pe care o negociase anterior. Omul negocia bine… pentru el, mai rău pentru Spital.

Iată și cum se făcea! În câteva rânduri, la diferențe mari de timp, Spitalul publica anunțuri pe site-ul său, prin care solicita ”oferte pentru încheierea unui contract de prestări servicii, medici”.

Procedurile au avut menirea să acopere lipsa unui cardiolog permanent în perioadele mai-decembrie 2019 (vezi AICI), mai-decembrie 2019 (AICI), ianuarie – aprilie 2021 (AICI), aprilie-decembrie 2022 (AICI) și ianuarie 2025 (AICI). Însă prin mecanisme netransparente, medicul recrutat temporar a ajuns în fapt să presteze permanent, după cum reiese din veniturile declarate.

De hârtii se ocupa ”șpăgarul”. Însă banii necesari acoperirii contractelor civile ale Spitalului erau stabiliți prin bugetul înaintat Consiliului Local de către primarul Cernavodei, Liviu Negoiță. Fără el nu se putea face nimic.

Un apartament în rate, pe zece ani, de la Primărie

Primarul a semnat el însuși diferite documente care i-au creat încă un privilegiu medicului. Astfel, în 2018, Primăria i-a închiriat acestuia o locuință de serviciu, deși nefiind angajat al Spitalului, ci un prestator, nu avea dreptul legal.

Mai departe, Negoiță a încercat să-i vândă locuința. Un prim proiect în acest sens, inițiat de el în ianuarie 2021, nu a primit aviz de legalitate. Într-un referat (vezi AICI), secretarul Primăriei a motivat că legea interzice vânzarea locuințelor de serviciu către cetățeni străini, așa cum era dr. Hanna.

Primarul nu s-a lăsat. În luna mai a schimbat destinația bunului din locuință de serviciu în simplă locuință. Apoi a închiriat-o către Nicoleta Duță, partenera de viață a medicului. Aceasta era și angajata Primăriei Cernavodă, încă din anul 2019. Pe repede înainte, consilierii locali au aprobat vânzarea locuinței către chiriașă, fără licitație publică, iar mai apoi un raport de evaluare.

În declarația sa de avere (vezi AICI), Nicoleta Duță menționează că a fost creditată în 2021 de Orașul Cernavodă cu 97.509 lei (aproximativ 20.000 de euro), cu scadența în 2031. Singurele credite pe care le poate acorda o Primărie sunt ratele pentru locuințe.

Pe străzi cu alaiul galben

În campania electorală pentru alegerile locale din 2024, beneficiarul acestor privilegii a mărșăluit pe străzi, cu alaiul galben. În plus, o înregistrare audio care ne-a fost pusă la dispoziție de un fost membru PNL Cernavodă, atestă că dr. Hanna a participat la cel puțin o ședință politică a filialei, lustruind prin luările sale de cuvânt orgoliul primarului Negoiță.

Înregistrarea audio surprinde un moment în care Negoiță și colegii săi se pregăteau să-i facă mizerii ”dezertorului” George Ciulei. Primarul lovește autoritar cu palma în masă, pentru a sublinia că funcțiile în oraș se împart după criterii de clan politic, vechime și fidelitate. Dr. Hanna susține în cuvântarea sa că a fost emisar al ”echipei” pentru a negocia o înțelegere electorală cu Salem Zahra, medic și politician, un alt ”trădător” care a candidat împotriva lui Negoiță, în 2020.

La finalul înregistrării, Negoiță afirmă că Hanna nu va părăsi niciodată orașul, însă discuția era, în fapt, despre Spitalul Cernavodă. ”El nu va pleca niciodată. A zis: eu nu trădez echipa care m-a promovat”. Or singura ”promovare” a medicului pare să fie jobul de la Spital. Hanna nu-l contrazice pe primar, ci întărește spusele acestuia: ”Păi ei sunt lângă mine”.

Colaborarea politică dintre Negoiță și Hanna a continuat și în campania electorală pentru turul I al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024. Într-o convorbire interceptată într-un dosar penal, primarul îi cerea medicului să scoată asistentele la vot pentru candidatul liberal Nicolae Ciucă.

Stenograma Negoita Hanna

Ce spune dr. Hanna

I-am cerut un punct de vedere lui dr. Hanna cu privire la aspectele descrise în articolul de față. După două conversații telefonice lungi, putem sintetiza poziția sa după cum urmează:

  1. Medicul spune că l-a sprijinit politic pe Liviu Negoiță, deoarece contracandidatul acestuia din 2020, dr. Salem Zahra, l-ar fi amenințat că îl va da afară din Spital, dacă va ajunge la putere.
  2. Nu colaborarea politică pe care a avut-o cu Negoiță l-a ajutat în acest contract, ci parafa sa de medic primar, aprecierea de care se bucură în comunitatea medicală, dar și în rândul pacienților, precum și lipsa de medici cardiologi.
  3. Nu a scos asistentele la vot.
  4. Banii pe care i-a încasat de la Spitalul Cernavodă nu sunt așa de mulți, întrucât cu parte din ei a plătit CAS, CASS și impozit pe venit. (N.R.: Potrivit unor calcule, însă, medicul tot ar fi rămas cu aproximativ 6.000 de euro/lună după achitarea acestor taxe în 2024).
  5. După știința sa, Spitalul ar fi scos postul de cardiolog la concurs în fiecare an, însă niciodată nu s-ar fi prezentat doritori. De asemenea, unitatea ar fi publicat în fiecare an anunțuri de solicitare de oferte, iar el a fost mereu singurul ofertant, întrucât sunt foarte puțini medici primari în Cardiologie în județ. Deși anunțurile se refereau la câteva luni pe an, de fiecare dată contractul a fost prelungit prin act adițional, pentru a se asigura continuitatea activității medicale. (N.R.: Pe site-ul Spitalului, primul anunț de scoatere a postului de cardiolog la concurs este din anul 2024; de asemenea, există doar 5 solicitări de oferte, ultima din ianuarie 2025, care specifică un program de muncă de 7 ore pe zi – dr. Hanna nu a depus ofertă pentru 2025; Nu excludem ca aceste anunțuri să fi fost publicate la avizierul Spitalului sau pe diferite site-uri).
  6. Valoarea prestațiilor a fost stabilită prin negociere cu managerul Spitalului și cu aprobarea Consiliului de Administrație. Spitalul nu a fost în pierdere, ci în câștig, deoarece actele medicale au fost decontate de la bugetul asigurărilor de sănătate.
  7. Deși programul de lucru a fost stabilit la 3,5 ore pe zi, de luni până vineri, au fost și zile în care dr. Hanna ar fi rămas la Spital chiar și 5 ore pe zi, în cazul unor urgențe, fără a primi bani în plus. El spune că se poate verifica faptul că, deși pe contract a avut 30 de externări pe lună, au fost și luni în care a făcut chiar și 70 de externări, surplusul fiind ”muncă voluntară”.
  8. În 2024, a cerut majorarea contractului de la 6.000 la 7.000 de euro pe lună, deoarece a estimat că volumul de muncă va fi mai mare. De vreme ce bugetul local a putut susține o creștere a colaborării cu 12.000 de euro/an, nu vede să fie vreo problemă. În plus, fiind vorba de o colaborare independentă, situația ar putea fi privită ca aceea a unui free-lancer, care își negociază tarifele în funcție de valoarea sa recunoscută în piață. (N.R. Totuși, unitățile publice au limitări foarte severe în privința cheltuielilor de personal, astfel că această comparație nu poate fi primită.)
  9. Referitor la situația locuinței de serviciu, dr. Hanna ne-a îndrumat să cerem informații de la autoritățile locale.

2025: angajat cu jumătate de normă, 1.100 de euro

În diferite rapoarte realizate de-a lungul anilor, Curtea de Conturi a opinat că spitalele pot apela temporar la contractarea de servicii medicale doar în cazuri bine justificate. Spitalul din Cernavodă a fost verificat de auditorii Curții la finele anului trecut. Însă aceștia nu au sesizat nimic în legătură cu situația așa-zis ”temporară” de la Cardiologie, care dura de 8 ani. Trebuie să spunem că misiunea de audit a fost limitată la verificarea modului de gestionare a câinilor fără stăpân.

Totuși, din 2025, s-a produs o schimbare. În primul rând, dr. Hanna și-a reconfigurat contractul de muncă de la Fetești, unde a rămas cu doar o jumătate de normă, între orele 7 și 10:30. În luna mai 2025, a fost angajat cu cealaltă jumătate de normă, prin transfer, în Spitalul din Cernavodă, de la 11:30 la 15 – o soluție legală care se putea aplica de la bun început. Însă în calitatea actuală de angajat, medicul are un salariu brut cu sporuri incluse de 9.595 de lei pe lună, ceea ce înseamnă că ia în mână doar 5.613 lei. Cu vreo 30.000 de lei mai puțin decât lua înainte.

Între timp, nici amicul său politic nu se simte prea bine. Liviu Negoiță a fost condamnat cu suspendare la 4 ani de închisoare cu executare pentru plăți abuzive de 9,3 milioane de lei (vezi AICI detalii despre sentința pe fond). Luna trecută i s-a judecat apelul, însă pronunțarea unei hotărâri definitive a fost amânată pentru 27 noiembrie 2025.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Adrian Cârlescu este fondator și redactor-șef al publicației Ordinea.Ro. Activează în presa locală constănţeană din anul 1998. A fost reporter şi editor de ştiri la MTC TV, redactor-şef la Replica de Constanţa, redactor în departamentul de investigații la Ziua de Constanţa, co-fondator la Dezvăluiri.Ro, redactor de investigații la Constanța.ro. Este absolvent al Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti (1998), finalizată cu o teză de licenţă coordonată de profesorul Gabriel Liiceanu, şi a unui master de filosofia culturii (2000). Este autor al volumului „Columbia – spectacolul morţii. Regimul de detenţie în Colonia Cernavodă a Canalului Vechi”, Editura Ex Ponto, Constanța, 2014, și coautor coordonator al volumului ”O istorie a orașului Cernavodă”, Editura Star Tipp, Slobozia, 2015.

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions