Conecteaza-te cu noi

Actual

Spitalul județean Constanța va dezvolta primul centru regional de screening din Regiunea de Sud-Est

Published

on

screening

Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța a devenit partener în cadrul Programului Național de Screening pentru Cancerul de Sân și va dezvolta primul centru regional de screening dedicat depistării precoce a cancerului mamar din Regiunea de Sud-Est.

Proiectul se va desfășura pe o perioadă de 4 ani și va permite efectuarea gratuită a mamografiilor de screening pentru aproximativ 15.000 de femei din categorii vulnerabile, cu vârste cuprinse între 50 și 69 de ani, din județul Constanța și județele arondate regiunii.

Cu o valoare totală de aproximativ 260 milioane de lei, inițiativa a devenit operațională odată cu semnarea contractului de finanțare și este derulată în cadrul unui parteneriat național coordonat de Institutul Oncologic „Prof. Dr. I. Chiricuță” Cluj-Napoca, instituție de referință în domeniul oncologic.

La nivel regional, implementarea proiectului este asigurată de o echipă multidisciplinară din cadrul SCJU Constanța.

„Acest proiect reprezintă un pas esențial pentru depistarea precoce a cancerului de sân. Mamografia efectuată la timp salvează vieți. Experiența țărilor care au implementat programe de screening organizat arată că, după 10 ani, mortalitatea prin cancer mamar poate fi redusă semnificativ”, a declarat dr. Alexandru Gavrilă, expert medical în cadrul proiectului.

Odată cu derularea acestui proiect, SCJU Constanța va asigura acces organizat la servicii de prevenție, screening și diagnostic, realizate conform standardelor europene de calitate, contribuind direct la creșterea șanselor de depistare timpurie a cencerului mamar și la îmbunătățirea prognosticului pacientelor din regiune.

”Laboratorul Clinic de Radiologie și Imagistică Medicală al SCJU Constanța dispune de două mamografe digitale 3D cu tomosinteză, de înaltă performanță, care permit investigații detaliate și diagnostice rapide, unul dintre acestea fiind donat de Rompetrol și amplasat în cadrul Centrului Multifuncțional de Sănătate Năvodari. În această locație vor fi efectuate mamografiile de screening, iar pacientele la care vor fi identificate leziuni suspecte vor beneficia de investigații suplimentare, conform protocoalelor medicale în vigoare.”, a precizat crina Kibedi, purtător de cuvânt al SCJU Constanța.

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions