Înalta Curte de Casație și Justiție condusă de Lia Savonea a suspendat ieri actul de înființare a comitetului pentru analiza și revizuirea legislației din domeniul justiției, înființat de premierul Ilie Bolojan.
Deputatul de Constanța din partea USR, Stelian Ion, fost ministru al Justiției, spune că, evident, că nu există niciun temei și că decizia este o aberație cap-coadă.
„Nu vrea doamna Savonea să se schimbe nimic din legile care i-au permis sa acapareze justiția și basta! Această hotărâre prevestește o serie de abuzuri care va depăși cu mult miza scăpării unor infractori prin prescripție sau prin alte manevre. De data asta miza este aceea de a încăleca celelalte puteri ale statului, ceea ce reprezintă o încălcare flagrantă a principiului constituțional al separației puterilor în stat.
Consider că Justiția dirijată de Lia Savonea nu funcționează pentru a face dreptate, ci pentru a proteja unele grupuri de interese și pentru a-și conserva propria putere.
O altă dimensiune a acestei hotărâri este și cea vindicativa: “ați comis sacrilegiul de a ne tăia din pensiile speciale, de a mări vârsta de pensionare și de a proroga plata sumelor datorate magistraților în urma unor decizii judecătorești? Atunci va arătăm noi vouă!”“, a afirmat Stelian Ion.
Fostul ministru al Jusției remarcă și buna colaborare dintre suveraniștii din politică și societatea civilă și cei din justiție.
„Suspendarea a fost pronunțată în urma unei cereri a unei asociații suveraniste georgiste. Despre suveraniștii din justiție voi detalia în zilele următoare.
Care este consecința practică a acestei monstruozități judiciare. Fix 0. Savonea nu poate bloca dreptul de inițiativă legislativă a guvernului. Cu sau fără comitet, potrivit legii și Constituției, guvernul are drept de inițiativă legislativă. Problema este alta: acest comitet a cam tras targa pe uscat. Tocmai din această cauză, văzând că după mai mult de trei luni și jumătate de la reportajul Recorder “Justiția capturată” comitetul nu a venit cu nicio propunere concretă, USR a depus pachetul legislativ format din 12 propuneri legislative pentru corectarea legilor justiției.
Asta se întâmplă când ai ocazia să acționezi prompt pentru a corecta unele lucruri, dar eziți. Ferestrele de oportunitate ți se închid și se ivesc din ce în ce mai multe obstacole. Tema justitiei ar fi trebuit abordată imediat după alegerile parlamentare și prezidențiale. S-a pierdut timp prețios…“, a mai declarat Stelian Ion.