Conecteaza-te cu noi

Actual

Sunset Sea-mphony 2017: prima săptămână a întrecut așteptările tuturor! Au fost momente inedite!

Published

on

Sunset Sea-mphony 2017 a împlinit deja o săptămână. Evenimentul care aduce, în fiecare seară, muzică de calitate constănțenilor și turiștilor a depășit așteptările tuturor, fie că vorbim despre membrii orchestrei, public sau organizatori. „Nu ne așteptam să fim primiți așa de bine. Este o atmosferă foarte caldă, un public foarte primitor. Am văzut oameni care au dansat tango pe muzica noastră. Nu mă așteptam la această reacție, deși eram convins că muzica noastră le va plăcea. Este pentru prima dată când cântăm pe malul mării, afară, cu toate instrumentele la rece.”, a declarat Răzvan Metea, dirijorul orchestrei Bigg Dimm a’Band, din Cluj. Într-adevăr, unele din momente inedite ale festivalului sunt momentele când publicul, fie că vorbim despre copii, fie despre adulți, vine în fața orchestrei și dansează. Una dintre piesele favorite este celebrul tango „Por una cabeza”, al lui Carlos Gardel, cunoscut și din filmul „Parfum de femeie”. Încă din prima seară, oamenii au dansat pe aceste acorduri nemuritoare. Un alt moment inedit a avut loc sâmbătă, când o tânără violonistă din Sibiu, în vârstă de 25 de ani, a vrut să interpreteze o melodie alături de dimabenzi, așa cum își spun membrii orchestrei. A cântat „Adventure of a lifetime” și „Billie Jean”, dar a și înlocuit una din violoniste, care a luat o scurtă pauză, din cauză căldurii puternice. „Fata din Sibiu ne-a mulțumit că i-am oferit posibilitatea să cânte cu noi, ne-a felicitat pentru proiect și… s-a pierdut în mulțime, ca o Cenușăreasă la miezul nopții, dar fără să-și piardă pantoful, ca în poveste”, a spus Georgiana Rusu, organizator al evenimentului. Experiența concertelor pe faleză este inedită nu numai pentru public, ci și, așa cum spuneam, pentru membrii orchestrei. Unii dintre ei au văzut pentru prima dată marea! În această situație este Beatrice Mureșan, flautistă. „Am văzut marea pentru prima dată vineri. Să cânți cu ea în fața ochilor este foarte frumos”, ne-a spus. Colegele ne-au mărturisit faptul că în a doua zi de când era în Constanța a stat în apă mai mult de patru ore. „Este multe peste ce ne-am așteptat, oamenii vin și ne felicită, ne întreabă care e programul de a doua zi. Un sfert din cei care vin aici au mai fost, revin. Sunset Sea-mphony începe să devină un fenomen. Totul este în favoarea noastră: marea, faleza, luna care apare la un moment dat, muzica foarte frumoasă, copiii aceștia minunați de la Cluj, dirijorul, care este un super-profesionist. Totul este în favoarea acestei stări pozitive”, a spus Sebi Pătrunjei, coordonatorul de activități. Un alt moment inedit a avut loc duminică dimineață, când organizatorii și orchestra i-au invitat pe constănțeni și pe turiști la un picnic simfonic. Membrii orchestrei au cântat pe iarbă, la umbra copacilor bătrâni de pe faleză, și mai aproape de public, un public ce a fost servit cu fursecuri, prăjituri și apă. Concertele vor continua zilnic, până pe 27 august. Acestea se vor desfășura pe platoul din zona grupului statuar „Pescarii”, până pe 12 august 2017, și în zona amfiteatrului statuii lui Mihai Eminescu, în perioada 13 – 27 august 2017. Publicul poate asista în mod gratuit la toate spectacolele. Proiectul este organizat de Rusu I. Georgiana P.F.A. şi este finanţat de Primăria Municipiului Constanţa, cu suma de 334.800 lei. Partener oficial este Dobrogea TV.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions