Ieri, 19 martie, polițiștii Serviciului Siguranță Rutieră și cei ai formațiunilor rutiere din județul Constanța au desfășurat o acțiune, în județul Constanța, pe linia prevenirii și combaterii încălcărilor legislației rutiere, în ceea ce îi privește pe pietoni, bicicliști și utilizatorii de trotinete electrice.
În urma activităților, la care au participat aproximativ peste 60 de polițiști, au fost aplicate 368 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 66.000 de lei, dintre care 224 pentru traversarea neregulamentară a pietonilor și 144 pentru nerespectarea legislației în ceea ce privește mersul pe bicicletă.
”Pentru siguranța acestor categorii de participanți la trafic, polițiștii recomandă, în special pietonilor, să traverseze doar prin locurile marcate și semnalizate corespunzător, după o asigurare temeinică.”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al IPJ Constanța.