Conecteaza-te cu noi

Actual

Sute de jandarmi constănţeni vor fi pe litoral pentru siguranţa turiştilor

Published

on

Peste 300  de jandarmi constănţeni vor fi prezenţi pe litoralul românesc al Mării Negre în acest sezon estival, în misiuni de menţinere a ordinii şi siguranţei publice,  fiind pregătiţi să acţioneze în  sistem integrat cu Poliţia, în baza Planului de acţiune ,,Litoral – 2017”. Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa vor acţiona alături de poliţişti în localităţile  Constanţa (Faleză Cazino, Portul Tomis, plaja Modern), Mihail Kogălniceanu, Eforie, Techirghiol, Olimp, Neptun, Jupiter, Cap Aurora, Venus, Saturn, Mangalia, iar cei din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „TOMIS” Constanţa în Năvodari şi  staţiunile Mamaia, Costineşti, 2 Mai şi Vama Veche. În zonele de competenţă, echipaje de intervenţie vor fi în măsură să acţioneze în cel mai scurt timp, pentru aplanarea unor conflicte şi restabilirea ordinii publice în situaţia în care aceasta va fi tulburată, la sesizare din oficiu sau la solicitare, prin intermediul Serviciului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă – 112. Concomitent cu menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică alături de poliţişti, jandarmii sunt pregătiţi să asigure măsurile de ordine la toate manifestările cultural-artistice, sportive, promoţionale, religioase  etc., cu participare de public numeros (în mod deosebit spectacole de amploare), ce vor fi organizate în perioada sezonului estival pe întreg litoralul. Pentru prevenirea faptelor antisociale în zonele turistice, forţele de ordine publică vor desfăşura şi acţiuni punctuale, fiind vizate în special zonele aglomerate, bazaruri, târguri, cluburi şi parcări slab iluminate. Pentru siguranţa turiştilor şi în special pentru evitarea neplăcerilor în timpul sejurului petrecut pe litoralul Mării Negre, Jandarmeria Constanţa recomandă cetăţenilor următoarele: –   turiştii odată ajunşi la destinaţie să nu lase bagajele nesupravegheate; să nu lase bunuri de valoare în camerele de hotel, pe plajă sau în autoturisme; să depoziteze banii şi bunurile de valoare în seiful hotelului; să se asigure întotdeauna că au încuiat uşa şi au închis ferestrele camerei unde sunt cazaţi, în timpul nopţii sau atunci când părăsesc unitatea de primire turistică; să închidă autoturismele şi să le parcheze în locuri special amenajate şi iluminate corespunzător; să acorde o atenţie deosebită copiilor, care se pot rătăci cu uşurinţă în locurile aglomerate şi să le explice că nu este bine să intre în vorbă cu persoane străine şi nici să accepte diferite obiecte de la necunoscuţi sau să urce în maşinile necunoscuţilor sub diverse pretexte; să se asigure că aceştia cunosc numele părinţilor sau al însoţitorilor şi eventual numărul de telefon unde aceştia pot fi găsiţi; să înveţe copilul că, dacă se pierde de părinţi, să rămână în zona unde i-a văzut ultima dată şi să apeleze la o patrulă de siguranţă public; să nu neglijeze posibilele consecinţe negative ale consumului de produse alimentare comercializate în mod ambulant pe plajă, să nu încurajeze astfel de practici comerciale şi să nu achiziţioneze astfel de produse, existând posibilitatea să-şi pună în pericol sănătatea, neavând vreo garanţie în ceea ce privește modul de preparare  sau depozitare a acestora. Reamintim tuturor cetăţenilor  faptul că pot solicita sprijinul Jandarmeriei prin apelarea Serviciului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă – 112 sau pot sesiza cea mai apropiată patrulă, atunci când sunt victimele unor fapte antisociale sau sunt martori la săvârşirea unor astfel de fapte.

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions