Conecteaza-te cu noi

Actual

Sute de persoane au avut nevoie de Ambulanță, doar în județul Constanța! La nivel național au fost mii de solicitări!

Published

on

În aceste zile fierbinți s-au înmulțit solicitările către serviciul de Ambulanță Constanța. Numai în ultumele 24 de ore, au fost înregistrate 432 de apeluri, dintre care 165 la stația centrală. Numărul de solicitări a crescut cu 35%, potrivit purtătorului de cuvânt dr. Claudia Diana Tatarici. La nivel național, în numai două zile au fost 6348 de solicitări. Multe dintre ele au fost efectuate ca urmare a nerespectării unor minime măsuri de precauție în caz de caniculă. Dacă aveți curiozitatea să vedeți câte persoane se află la plajă la această oră, când temperatura este de circa 34 de grade, veți rămâne uimiți. Vă reamintim ce recomandări au specialiștii în domeniul medical. Ministerul Sănătăţii recomandă populaţiei ca în zilele caniculare să evite, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11.00-18.00, să consume lichide la fiecare 15-20 de minute, să facă duşuri călduţe de câteva ori pe zi, iar aerul condiţionat să fie reglat astfel încât temperatura să fie cu cinci grade mai mică decât cea ambientală. În plus, medicii recomandă consumul zilnic a cât mai multor fructe şi legume proaspete – pepene galben, roşu, prune, castraveţi, roşii -, deoarece acestea conţin o mare cantitate de apă. Ei precizează că un iaurt produce aceeaşi hidratare ca un pahar cu apă. Potrivit medicilor, în perioadele caniculare nu trebuie consumat alcool deoarece acesta favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii, şi nici băuturi cu conţinut ridicat de cofeina (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri racoritoare carbogazoase) deoarece acestea sunt diuretice.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions