Advertisement
Actual

Tânăr de 19 ani, lovit mortal de tren, în zona Medeea din Constanța

Ieri, 5 mai, în jurul orei 21.35, polițiștii Postului de Poliție Transporturi Feroviare Palas au fost sesizați cu privire la faptul că, în zona Medeea din municipiul Constanța, o persoană a fost lovită de tren.

Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre un bărbat care prezenta leziuni incompatibile cu viața. Inițial, acesta nu a putut fi identificat.

Ulterior, în jurul orei 23.20, polițiștii Poliției municipiului Constanța au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că un tânăr, de 19 ani, ar fi părăsit domiciliul în mod voluntar, la aceeași dată, în jurul orei 19.00, fără a reveni până la momentul respectiv.

În urma verificărilor efectuate de către polițiști a reieșit faptul că persoana decedată este aceeași cu cea plecată în mod voluntar de la domiciliu.

În cauză, cercetările sunt continuate de către polițiști, pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Ce recomandări au polițiștii constănțeni

”Având în vedere natura cazului, atragem atenția asupra faptului că prezentarea detaliată a unor astfel de situații poate avea un impact negativ asupra persoanelor vulnerabile. Specialiștii subliniază că expunerea repetată la astfel de informații poate crește riscul de comportamente similare.

Recomandăm tratarea cu responsabilitate a acestor subiecte și încurajăm persoanele care se confruntă cu dificultăți emoționale să solicite sprijin de specialitate sau să apeleze la persoane de încredere.”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al IPJ Constanța.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Maria Ionescu

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Recent Posts

Apare un nou parc în Constanța. Primarul Chițac anunță că a semnat contractul pentru proiectul „Îmbunătățirea mediului urban în zona Compozitori”

Primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, a semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Îmbunătățirea mediului urban… Read More

3 minute ago

Bărbat din Medgidia, reținut pentru tentativă de furt calificat

Un bărbat de 48 de ani, din Medgidia, a fost reținut pentru tentativă de furt… Read More

3 ore ago

Două autoturisme, implicate într-un accident rutier pe b-dul Aurel Vlaicu din municipiul Constanța

Astăzi, 6 mai, a avut loc un accident rutier pe bdul Aurel Vlaicu din municipiul… Read More

3 ore ago

Viceprimarul Constanței Costin Răsăuțeanu anunță că a semnat contractul de execuție pentru modernizarea zonei Delfinariu – Faleză Nord

Viceprimarul Constanței Costin Răsăuțeanu anunță că a semnat contractul de execuție pentru proiectul de modernizare… Read More

4 ore ago

Primăria Mihail Kogălniceanu, anunț important privind construcția viitorului Drum Expres Constanța – Tulcea

Primăria Mihail Kogălniceanu vine cu un anunț privind construcția viitorului Drum Expres Constanța - Tulcea:… Read More

4 ore ago

Sorin Grindeanu, opțiunea de premier al PSD. Îi invită pe cei de la PNL și USR la guvernare

Secretarul General al PSD, Claudiu Manda, a dezvăluit astăzi care sunt soluțiile pentru oprirea crizei… Read More

4 ore ago