Advertisement
Societate

Teatrul de Stat Constanța și British Council România organizează la Constanța Incubatorul de Accesibilitate

Teatrul de Stat Constanța și British Council România organizează, în perioada 29 septembrie – 1 octombrie 2026, la Hotel Continental Forum din Constanța, Incubatorul de Accesibilitate, un program intensiv de dezvoltare profesională dedicat accesibilității și incluziunii în domeniul cultural.

Incubatorul face parte din SEAS – Stagiunea Estivală a Artelor Spectacolului 2026, în cadrul secțiunii Focus Acces, dedicate accesibilizării culturii pentru persoanele cu dizabilități. Prin această secțiune, Teatrul de Stat Constanța și-a propus ca accesibilitatea să depășească nivelul unor intervenții punctuale și să devină treptat o practică integrată în activitatea teatrului și a festivalului. Incubatorul continuă astfel demersurile începute în această vară și extinde discuția de la accesibilizarea unor evenimente la felul în care instituțiile culturale își pot regândi, pe termen lung, spațiile, comunicarea, programarea, relația cu publicul și modul de lucru al echipelor.

Evenimentul face parte, totodată, din proiectul Access Constellation: Co-creating Inclusive Cultural Futures, implementat de clusterul EUNIC România și finanțat prin EUNIC Cluster Fund 2026. Proiectul pornește de la concluziile și recomandările studiului Artele și dizabilitatea în România: de la practici fragmentate către un cadru național, realizat de British Council în 2026.

EUNIC (European Union National Institutes for Culture) este rețeaua institutelor culturale naționale și a organizațiilor implicate în relațiile culturale internaționale ale statelor membre ale Uniunii Europene, care colaborează pentru dezvoltarea unor proiecte culturale comune în Europa și în afara ei.

Incubatoarele de Accesibilitate sunt organizate în mai multe orașe din România și reunesc persoane cu dizabilități, profesioniști din sectorul cultural și experți internaționali, într-un cadru de lucru dedicat dezvoltării unor practici concrete prin care instituțiile culturale pot deveni mai accesibile.

La Constanța, programul este organizat de British Council România și Teatrul de Stat Constanța, cu finanțarea Consiliului Județean Constanța, și va fi coordonat de doi experți britanici: Sara Beer, artistă cu dizabilități și Director for Change în cadrul Craidd, parteneriat al unor importante instituții culturale din Țara Galilor, dedicat accesibilității și incluziunii persoanelor cu dizabilități în teatru, și Jonathan Meth, curator, dramaturg, lector și fondator al The Fence, rețea internațională care reunește dramaturgi, dramaturgi de scenă și creatori de teatru din peste 50 de țări.

Timp de trei zile, reprezentanți ai teatrelor și instituțiilor de spectacole din România vor lucra asupra diferitelor dimensiuni ale accesibilității în cultură: de la atitudini, comunicare și relația cu publicul la accesibilitatea clădirilor și a website-urilor, programare artistică, parteneriate și relația cu artiștii cu dizabilități.

Participarea este gândită la nivelul instituțiilor, prin echipe care reunesc reprezentanți ai conducerii, ai departamentelor tehnice, de organizare, comunicare și marketing, astfel încât informațiile și instrumentele dobândite în cadrul incubatorului să poată fi transformate ulterior în măsuri concrete.

Incubatorul își propune ca participanții să identifice soluții aplicabile în propriile organizații și să construiască, în același timp, o rețea profesională în care experiențele, dificultățile și bunele practici să poată fi împărtășite.

Programul se va desfășura în limba engleză, cu posibilitatea asigurării traducerii în limba română, în funcție de nevoile participanților.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Mihaela Tîrpan

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Recent Posts

Lucrări de igienizare a rezervoarelor din localitatea Valu lui Traian

RAJA S.A. va executa, în perioada 29 – 30 septembrie, lucrări de igienizare și reabilitare… Read More

11 minute ago

Bunuri susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de 1,4 milioane de lei, descoperite de polițiștii de frontieră constănțeni

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit, în urma unor controale, peste… Read More

o oră ago

Cântec, emoție și o seară specială în Piața Ovidiu din Constanța, de Ziua Seniorului

Joi, 1 octombrie, Primăria Constanța îi invităm pe seniorii orașului în Piața Ovidiu, pentru o… Read More

o oră ago

Oleg Danovski. Povestea unui mare creator. Constănțenii, invitați la proiecția documentarului „Moșteniri coregrafice

Consiliul Județean Constanța, prin Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, invită publicul la proiecția… Read More

2 ore ago

Compania Polaris vine cu precizări privind sistemul de containere cu deschidere pe bază de card

Compania Polaris vine cu precizări cu privire la Insulele ecologice moderne. Având în vedere sesizările… Read More

2 ore ago