Advertisement
Actual

Țigări și băuturi alcoolice ascunse pe o navă, descoperite de polițiștii de frontieră

Poliţiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit aproximativ 15.000 de ţigarete și 200 de litri de alcool de diferite mărci, nedeclarate şi ascunse într-un buncăr al unei nave.

În ziua de 8 august, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Tulcea, împreună cu inspectori din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi cu lucrători din cadrul Căpităniei Tulcea și Biroului Vamal de Frontieră Tulcea au efectuat controlul specific de frontieră asupra unei nave, pavilion Saint Kitts – Nevis, care a intrat în țară pe Brațul Tulcea și avea ca destinație Italia.

Cu această ocazie, polițiștii de frontieră au descoperit ascunse și nedeclarate, într-un buncăr de pe prova navei, aproximativ 15.000 de țigarete și 200 de litri de băuturi alcoolice de diferite mărci, în valoare totală de 17.610 lei.

”Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, sub coordonarea Parchetului de pe Lângă Tribunalul Tulcea, efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, iar întreaga cantitate de țigări și alcool a fost ridicată în vederea confiscării.”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al Gărzii de Coastă.

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Maria Ionescu

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Recent Posts

Pentru a opta zi consecutivă, pompierii continuă misiunea de lichidare a incendiul din Delta Dunării

Pentru a opta zi consecutivă, pompierii continuă misiunea de stingere a incendiului izbucnit în data… Read More

23 de minute ago

Ilie Bolojan și Daniel David, consultări cu federațiile sindicale din învățământ

Prim-ministrul Ilie Bolojan și ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, au avut astăzi, la Palatul… Read More

31 de minute ago

Constanța se pregătește de Ziua Marinei Române. Vezi programul activităților!

Și în această vară, Constanța devine portul emoțiilor frumoase! Între 11 și 15 august, orașul… Read More

43 de minute ago

PSD nu iese de la guvernare, dar pune condiții

Liderul interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni, după ședința Biroului Permanent Național, că… Read More

o oră ago

Amenzi de peste 110.000 de lei, aplicate de ofițerii Autorității Navale Române în perioada 4-10 august

În perioada 4-10 august, ofițerii de siguranță din cadrul căpităniilor și oficiilor de căpitănie au… Read More

o oră ago

Incendiu de vegetație uscată în apropierea Autostrăzii Soarelui. Circulația rutieră a fost deviată

Astăzi, în jurul orei 13.00, s-a înregistrat un incendiu de vegetație în apropierea Autostrăzii A2… Read More

2 ore ago